Nevoia de a nu fi singur.Nevoia de comunitate

Existentialistii vorbesc despre nevoia omului de a-si depasi izolarea, propria singuratate ca despre una dintre nevoile umane esentiale.

Asupra acestei nevoi ma voi opri si eu astazi pentru ca ea se exprima cel mai adesea inconstient. Aceasta nevoie manifestata astfel capata forme cronice din punct de vedere al  sanatatii sociale. 

De exemplu, incercati sa va amintiti  o situatie in care o persoana varstnica a "certat"   pe cineva ca este nepoliticos, ca nu ii pasa de generatia trecuta, ca nu se poarta respectuos.Nu e dificil pentru ca o astfel de situatie se identifica usor prin tipete, urlete si injurii ce par complet nepotrivite si exagerate pentru cel care le este martor(in piata, in fata blocului, la rand la farmacie s.a.m.d)....

Imaginati-va acum situatia in care adolescentii si tinerii se aduna in grupuri de "petrecere a timpului liber" si  cum sfarsesc prin a se droga, a se injunghia sau chiar a muri....

Ca sa nu mai vorbesc despre cei care dau muzica tare astfel incat o aud vecinii de la cateva blocuri departare sau soferii din celalalt capat al strazii...

Sa ne uitam la galeriile suporterilor care-indiferent de rezultatele meciurilor, uneori chiar inaite ca acestea sa inceapa- se bat intre ei, se lupta cu politia si jandarmii, sfarsind fie la spital, fie la  sectiile de politie.

Si? Va veti intreba, cum se exprima astfel nevoia umana de a depasi izolarea si singuratatea?

Constient sau inconstient, aceasta nevoie de a nu fi singur se afla in fiecare dintre noi.Daca ea nu este constientizata, cel mai adesea imbraca forma lui "a fi impreuna cu cineva, cu oricine, numai sa nu fiu singur!" Aceasta nevoia de confirmare a fiintei umane  este atat de mare incat cei mai multi dintre noi aleg sa fie undeva, cu cineva, doar din teama de a nu fi singuri. Si atunci,  orice mijloc de interactiune umana devine util,chiar daca nu este potrivit.

.....Pentru batranii care tipa la cineva in piata sau in autobuz,acest tipat  este poate singura forma de interactiune umana de care au parte dupa zile lungi si chinuitoare in care nu au avut cu cine sa comunice.Si pentru ca teama de insingurare este atat de mare, iar ignoranta celor de jur este pe masura, nevoia de a interactiona este atat de presanta incat  omul nu mai gaseste cuvinte potrivite pentru a se exprima.

....."Daca a nu fi singur inseamna a ma droga pentru a fi acceptat, sunt gata sa o fac!" isi spune inconstient adolescentul dupa ce a testat forta chinuitoare a singuratatii sale si a neacceptarii(parintii muncesc mult si vin seara acasa obositi,profesorii vor doar sa verifice teme si sa puna note).

....La fel si  pentru cei care merg la stadion.Acesta este,probabil,  unul dintre putinele locuri in care se pot simti apartenenti la ceva, la cineva (de obicei pentru ca tineri fiind, muncesc  in locuri in care nu sunt valorizati,iar singura lor motivatie este salariul primit;si asta daca sunt printre norocosii care au un loc de munca).

Exprimarea aceasta ,nefericita de altfel in toate situatiile descrise anterior, este insa, singura modalitate de fuga din fata singuratatii pentru cineva care nu are un alt loc sau  un alt cadru in care sa-si faca simtita prezenta si  aceasta sa-i fie apreciata. Este urletul nevoii care se cere satisfacuta, chiar daca este incapacitanta si implica un pret uneori mult prea mare. Inconstient suntem gata sa facem orice numai pentru a ne face vizibili, acceptati chiar daca  huiduiti si nu admirati.

Si toate acestea pentru ca astazi ne lipseste ceea ce nu le lipsea bunicilor si poate ca nici parintilor nostri : COMUNITATEA ingrijita constient, in care fiecare generatie sa se poata exprima adecvat varstei si nevoilor sale. Ne lipseste  apropierea de ceilalti fara a avea un obiectiv  in sine: fara a vrea sa castigam bani, onoruri, laude sau admiratie.Pur simplu sa fim impreuna in momente cu semnificatie si care sa conteze pentru  fiecare dintre noi.Ne lipsesc momentele de echilibru si pace care sa ne dea sens si sa reduca teama de singuratate.Ne lipsesc bucuriile asteptate si, mai ales ne lipseste  pregatirea in comun a acestor momente de bucurie.

Ne lipseste noua,le lipseste copiilor nostrii  si chiar unora dintre bunicii nostrii: slujba de la Biserica, hora din sat, claca, zilele onomastice perecute in familia largita..... Ne lipsesc intalnirile din care sa avem cu totii de castigat in simtire si in liniste sufleteasca.

De aceea, va invit ca atunci cand descoperiti ca aveti alaturi oameni care se simt singuri sa nu ii judecati sau sa ii etichetati, ci sa incercati a-i ghida catre cea mai apropiata comunitate care i-ar putea primi, iar daca nu stiti una dintre cele enumerate mai sus, nu va sfiiti s-o construiti chiar voi!Constient!

Poate incepem chiar din propria familie.

Pe curand.

Roxana