DESPRE INCREDEREA IN CELALALT- 3 martie 2013
Cred ca cea mai importanta resursa a unui cuplu este cea a INCREDERII reciproce.Este un sentiment de care avem nevoie in orice situatie de viata, dar mai ales atunci cand ne aflam in fata unor obstacole, a unor provocari. Este sentimentul pe care il incercam atunci cand totul in jurul nostru se schimba foarte repede, cand simtim ca nu mai putem controla nimic si reperele noastre de altadata au disparut.
Atunci ne intrebam cine suntem, ce menire avem in viata aceasta, care este drumul cel mai potrivit pentru noi? Ne intrebam care ne sunt resursele si limitele personale, in cine putem avea incredere sau nu?
Dar ce este de fapt acest sentiment de incredere? La ce se refera el?
Cel mai frecvent se vorbeste despre a avea incredere in ceva sau cineva: "am incredere in sotul meu ca nu ma insala", " am incredere ca fiul meu se va descurca in viata", "am incredere ca Dumnezeu ma va ajuta" ....
E clar pana aici.Increderea se raporteaza la cineva exterior fiintei umane, dar in acelasi timp este o forta pe care fiecare dintre noi o atribuim celuilalt.Este o stare pe care o posedam caci altfel cum am putea s-o oferim?
Da. Cred ca acest sentiment de incredere isi are principala sursa in noi insine si vine, cel mai frecvent din experientele traite de-a lungul vietii atunci cand ni s-a confirmat sau nu, ca putem sau ca nu putem sa facem , sa fim sau sa avem ceva anume. Cu cat experientele traite au intarit aceasta forta cu atat ea a devenit mai puternica in noi.Dimpotriva, cu cat acestea au condus la rezultate neplacute au consolidat sentimentul de neputinta sursa a neincrederii.
Astfel, prin acest mecanism repetat,traim in lume purtand un bagaj mai mare sau mai mic de incredere. Si din acest bagaj suntem sau nu dispusi sa ii investim pe cei de alaturi cu aceasta capacitate. Increderea daruita este de fapt,oglinda acestui bagaj interior: cu cat acesta este mai mare si mai prezent in interiorul meu cu atat disponibilitatea de a-l ofer este mai mare. De aceea acest sentiment al increderii reciproce in cuplu este de fapt semnul unei stari de bine interior al fiecarui partener.
Dar cand resursele unui partener sunt limitate ele se reflecta asupra celuilalt sub forma suspiciunilor, nevoii de control, a interogarii permanente si a nemultumirilor. Comportandu-se astfel,nu numai ca se conduce pe sine spre intunericul neincrederii, dar, din pacate, isi trage si cuplul in aceasta stare de nefericire.
Acesta cred ca este motivul pentru care, intr-un cuplu constient, fiecare partener are datoria de a-si revela propria capacitate de a oferi incredere , de a o revarsa asupra celuilalt, dar si de a semnala atunci cand aceasta limita fina este depasita.
Pentru a evolua, un cuplu nu are nevoie de doi oameni care se indreapta impreuna spre negura neicrederii, ci are nevoie ca macar unul dintre cei doi sa fie lucid in valtoarea provocarilor si sa il invite pe celalalt sa mearga impreuna spre Lumina.
Inchei prin a va propune sa hraniti izvorul de incredere al propriului cuplul prin gesturi de iubire si intelegere, dar si prin semnalari responsabile atunci cand identificati ca gesturile celui de alaturi va sleiesc pe amandoi de puterea de a avea incredere unul in altul!
Pe curand.
Roxana
Fiecare cuplu intampina in viata de zi cu zi diferite obstacole sau provocari care impun decizii rapide sau care solicita mai mult timp inaite de a fi luate.Frecvent, apar conflicte intre parteneri din cauza unor decizii luate de unul dintre acestia sau din cauza unor decizii .....neluate."Daca faceai ca mine, nu ajungeam acum in situatia asta!", " Eu sunt mama si stiu cel mai bine cum se creste un copil, asa ca nu ma invatat tu pe mine!", "Mai bine mergeam la mare in Turcia, dar tu ai vrut sa venim la Mamaia si uite, ploua de trei zile".
Ce facem atunci cand trebuie sa luam singuri o decizie sau cand avem de luat o decizie in doi, dar cei doi au perspective diferite?Ce facem pentru a evita un conflict?
Raspunsul meu este: asumarea expertizei individuale. Ce? Va veti intreba. Ce inseamna asta?
Doi oameni care traiesc constient isi fac in diferite momente ale vietii lor un fel de analiza, de identificare a resurselor individuale pe care le aduc in relatia de cuplu, adica isi sondeaza individual si apoi impreuna, expertizele individuale. Da. Sigur..... Evident ca eu stiu la ce ma pricep cel mai bine.Sigur. E normal.
Intrebarea este: si partenerul sau partenera este de acord cu asta? Raspunsul este acum mai greu de dat,pentru ca cel mai adesea ne oprim la a constientiza doar propria parere: eu stiu cum trebuie cheltuiti banii familiei, eu stiu cum e mai bine sa cresti un copil, eu stiu ce cumparaturi sa fac si de unde, eu stiu sa conduc mai bine masina etc.
Exercitiul de traire impreuna implica mai mult decat atat.De aceea, dupa ce ati identificat propriile resurse, propriile domenii de expertiza, va invit ca la un ceai sau la o cafea, sa le discutati cu celalalt, partenerul sau partenera, si sa descoperiti in ce masura ceea ce percepeti personal coincide cu ceea ce percepe celalalt. E valabil pentru ambii parteneri. Veti pune pe harta relatiei tot ceea ce detineti ca resurse(si nu ma refer la bani sau proprietati) pornind de la experientele traite anterior impreuna sau separat, in familie, la locul de munca, in relatia cu prietenii, familia de origine sau alte cunostinte.Veti descoperi ca este imposibil sa "va pricepeti" la fel de bine la tot si la toate amandoi.
Aveti ocazia sa trasati aceste competente individuale pe care sa le puneti in slujba unei relatii armonioase, impreuna, sa le constientizati impreuna si sa va oferiti reciproc responsabilitati pentru competentele identificate. Astfel ,este de presupus ca unul se pricepe mai bine la gatit(de obicei femeile, dar cunosc barbati care fac acest lucru cu mare bucurie si pricepere), altul mai bine la condus masina(se presupune ca barbatii,dar studiile arata ca femeile fac mai putine accidente, iar barbatii spun ca asta se intampla pentru ca ei evita astfel de situatii) altul la cumparaturi in piata si celalalt la cumparaturi in mall si tot asa. Identificand aceste zone, cel care are expertiza mare va deveni "vioara intai" in acel domeniu, iar deciziile lui vor fi de netagaduit pentru celalalt care va deveni sprijin, asistent pentru celalalt.Adica, va face ceea ce i se solicita si nu isi va sabota partenerul.
Daca in acest moment decideti sincer si sunteti linistiti cu decizia luata, timpul pentru deciziile viitoare va fi redus spre zero, pentru ca cel care are expertiza va lua singur deciziile in acest domeniu si veti merge impreuna linistiti.Suplimentar, veti avea timp mai mult sa realizati ceea ce va pricepeti cel mai bine si sa va bucurati de exprienta in sine.
Ce vreau sa spun este ca, daca unul dintre parteneri stie cum se pregateste mancarea si ea este buna, gustoasa, aspectuoasa el va lua decizii despre cumpararea ingredintelor si despre modul cum o va gati, fara sa mai ceara permisiunea celuilalt.Acesta va sprijini fie prin a cumpara conform unei liste, fie prin a face mici activitati in bucatarie ca sa fie gata mai repede cina,fie se va juca cu copilul in timp ce partenerul sau gateste.
Acelasi rationament este valabil si pentru cel care conduce cel mai bine masina(nu face accidente, este atent, se orienteaza repede si nu se enerveaza peste masura la volan). Celalat ii va ajuta cu ceea ce ii este solicitat, dar nu cu reprosuri de tipul:"Daca o luai pe dincolo ajungeam mai repede", "Niciodata nu ajungem la timp" ...
Bun, sa mergem si mai departe.Ce facem cu domeniile in care ambii parteneri se "pricep" foarte bine si ambii doresc sa se exprime in cuplu. Aceasta este capcana in care cad cel mai frecvent cuplurile si de aici incep cele mai multe conflicte.Acesta este momentul in care va invit sa utilizati capacitatea despre care vorbeam in postarea anterioara, cea de a va pune in locul celuilalt. Cuplurile care traiesc constient stiu cum sa evite intrarea in conflicte permanente pentru ca stiu ca nu pot controla totul in viata celuilalt. Astfel, unul dintre parteneri este mai atasat, mai inclinat si poate face cu mai multa daruire pe termen lung un anume tip de activitate. Atunci invit pe celalalt sa "lase putin garda jos" si sa ofere partenerului sau acest drept. Uneori, pentru a decide asupra acestor aspecte din viata de cuplu,pentru a se evita conflictele, deciziile pot fi luate impreuna si ambii parteneri sa se simta linistiti ca parerea lor a contact. Un cuplu care traieste constient stie si simte care dintre aceste doua alternative este mai potrivita si, mai ales, in ce momente.
Si totusi, a mai ramsa ceva......Ce facem cu ceea ce niciunul dintre parteneri nici nu are expertiza si nici nu doreste sa faca? Exemplu: dus gunoiul, aspirat casa, reparat diverse lucruri prin casa?
Raspunsul pentru unele cupluri este "Sa angajam pe cineva: o femeie la curatenie, o femeie la gatit, un instalator si tot asa."
Alte cupluri insa, nu isi permit sa ia astfel de decizii fiind limitati financiar si atunci apare un nou potential de conflict. Aici intervine notiunea de responsabilitate pe care eu o vad in oglinda fata de libertatea de a face ceea ce te recomanda expertiza. Aceste responsabilitati sunt multe in cupluri, par marunte fata de deciziile despre cum crestem un copil sau unde mergem in urmatoarea vacanta, dar daca nu sunt impartite si asumate, fac viata un cosmar. Va invit atunci, depasind pragul prejudecatilor conform carora femeia trebuie sa fac totul, sa impartiti echitabil aceste responsabilitati si sa vi le asumati responsabil . Ele pot conta mai mult decat deciziile "mari" pentru ca, asa cum spuneam, ele sunt parte a vietii de zi cu zi, iar daca nu sunt indeplinite duc la disconform, ranchiuna si conflict.
Inchei prin a spune ca o relatie de cuplu armonioasa implica dincolo de sentimente puternice si stabile, durabile in timp, atentia la detaliul actiunii de zi cu zi. Si daca " tonul face muzica", pot sa afirm ca a ne constientiza propriile competente/expertize vine la pachet cu a identifica si propriile limite.
Haideti sa facem fiecare in cuplu ceea ce putem, stim sau ne dorim sa facem cel mai bine, sa ne oprim atunci cand este necesar sa negociem si sa ne asumam clipele de zi cu zi cu increderea ca suntem complementar celuilalt si nu impotriva lui! Haideti sa ne descoperim calitatile care aduc bucurie si nu defectele care conduc doar la a mentine o stare de neincredere atat posesorului cat si celui ce ridica oglinda!
Pe curand.
Roxana
DESPRE ALTERITATE SAU CAPACITATEA DE A MA PUNE IN LOCUL CELUILALT
Inca din perioada adolescentei, se naste in fiecare om o capacitate speciala: aceea de a se pune in locul celuilalt. Este o capacitate care needucata se pierde si astfel, sfarsim cel mai adesea prin a trai raportandu-ne doar la propria fiinta, la propriile dorinte sau propriile placeri. O astfel de stare se manifesta adeseori prin exprimari ca :" Uite, ce mi-a facut sotul/sotia....", "Nu-i pasa niciodata de mine!", "La mine nu se gadeste ca....".Este o stare prin care,mai mult inconstient, ii dam celuilalt intreaga responsabilitate pentru binele nostru, pentru starea noastra de echilibru si armonie.
Realitatea este ca suntem in intregime responsabili de construirea unei relatii de cuplu din care sa extragem sens, iubire si echilibru.Este o responsabilitate impartita la doi si asumata in doi.
A trai constient intr-o relatie de cuplu implica, in opinia mea, a activa aceasta capacitate de a ne pune in locul celuilalt. S-ar putea spune ca in practica de zi cu zi acest lucru este imposibil .Chiar si imaginar ,la nivel mental ea este greu de accesat.Este posibila insa cu putin efort si o traire constienta.....
Imaginar sau in realitate va invit sa schimbati macar pentru o zi responsabilitatile personale cu cele ale partenerului.Brusc, lumea se va vedea altfel: ce, cat si cum as putea sa realizez la fel de bine ca celalalt ceea ce am de facut,cum ma simt facand toate aceste lucruri(unele imi plac, imi doresc sa le fac, altele nu si chiar sunt obligatorii), care este perspectiva la care ma raportez, cum este sa fii femeie sau barbat si care sunt limitarile de gen.
La capatul acestui exercitiu se va deschide in suflet si in minte o alta perspectiva pe care eu o numesc poarta catre celalalt: poarta catre ganduri si sentimente diferite de cele personale, de cele pe care presupuneati ca le are celalalt. Poarta catre a descoperi o lume diferita de cea personala dar- sper eu- complementara.
Extraordinar! Dar la ce mi-ar folosi sa fac un asemenea exercitiu?
Experienta mi-a aratat ca a trai o astfel de stare este antidotul impotriva judecatii, devalorizarii si neaprecierii celuilalt. Este modalitatea prin care punandu-ma in locul celuilalt am vazut o alta perspectiva decat a mea : o alta perspectiva care merita atentie, contemplare si respect.Cu timpul, acest exercitiu al alteritatii a facilitat intelegerea celuilalt intr-un mod in care sute sau mii de cuvinte nu o pot face. Si asta pentru ca permite accesul nu numai la ce crede celalalt ci si la ceea ce simte, la valorile sale,la identitatea sa de gen si la rolurile pe care vrand sau nevrand si le asuma.
Exercitiul acesta de a pasi dincolo de propria fiinta largeste propria perspectiva ducand-o la o dimensiune demna de acceptare si intelegere autentica a omului care ne sta alaturi. Si, in multe cazuri, la a evita evaluari si conflicte care ne duc prea repede si prea departe unul de celalalt.
Cand simtiti ca e prea greu sau dificil ceea ce traiti, cand simtiti ca explodati si sunteti gata sa tipati, sa strigati, sa va infuriati pe ceva ce a facut, a spus sau nu a spus celalalt,ganditi-va ca va simtiti astfel pentru ca voi l-ati facut pe el sau pe ea responsabil de propria liniste si fericire. Daca va reaminti ca aceasta stare este responsabilitatea amandurora , puneti-va pentru o clipa in locul lui sau al ei. Veti descoperi ca a avut o zi grea la lucru, ca si-ar fi dorit sa ajunga mai repede acasa,dar masina s-a stricat,ca nu a avut timp suficient sa stea cu copilul, ca trebuie sa prepare cina, sa calce haine, sa spele vasele, sa stranga lucrurile aruncate prin casa si ca, in cel mai bun caz va adormi la miezul noptii pentru a se trezi apoi devreme in zori.
Sigur veti zambi! Da! Aceasta este viata multor cupluri cu copii si va fi si a celor care inca nu au copii,dar ii vor avea.
Stiu insa ca, daca dupa tot ce traim intr-o zi- zi de zi- partenerul sau partenera ar exersa alteritatea, cu siguranta in toata aceasta presiune va fi loc pentru un zambet, o imbratisare si de ce nu, de o vorba buna.Viata si-ar recapata sensul pe care il avea atunci cand cuplul s-a format, iar discutiile de orice fel s-ar putea amana pana cand ar putea fi purtate in liniste, cu tact si cu iubire pentru sine si pentru celalalt. Concluziile ar fi atunci mai folositoare si mai lucratoare atat pentru fiecare in parte cat si pentru cuplu.
Pe curand,
Roxana
DESPRE COMPLEMENTARITATE SI IUBIRE RESPONSABILA
In interiorul fiintei umane, una dintre nevoile cele mai puternice este aceea de a fi iubit si acceptat , de a fi iubit si acceptat neconditionat asa cum cel mai adesea doar parintii pot sa isi iubeasca propriul /proprii copil/copii.
Daca aceasta nevoie a fost indeplinita excedentar cand eram copii, in viata de adult ne dorim ca ea sa fie oferita si de partener sau partenera in acelasi mod. Dimpotriva, daca mama sau tata nu ne-au daruit suficienta iubire(cel putin nu atat cat aveam nevoie),ca adult, ne dorim-adesea inconstient- ca partenerul de cuplu sa "umple" acel gol.
Astfel, unul dintre parteneri sau poate chiar ambii, ajung intr-o relatie nu ca doi adulti egali,ci ca doi copii care au nevoia de a se simti iubiti neconditionat, asa cum doar mama sau tata au facut-o sau nu au facut-o suficient. Sunt cei care nu isi rostesc numele unul celuilalt ,ci se " alinta" prin a-si spune "mami" si " tati".
In aceasta situatie fiind, nu putem vorbi de doi adulti si nici de un cuplu. Avem in fata doi copilasi mai mari ce isi cauta mama sau tatal de care poate ca s-au despartit fizic sau nu, parintii care i-au iubit sau nu suficient de mult in copilarie.Cert e,ca nu s-a produs o separare constienta de cei doi sau poate doar de unul dintre parinti.
Acesti copilasi mari cred si la 30 sau 40 de ani ca celalalt- sotul sau sotia, iubitul sau iubita, prietenul sau prietena- are datoria,trebuie si poate ca, in numele iubirii, sa le ghiceasca preferintele, dorintele,nevoile si aspiratiile. Sunt cei care in loc sa intrebe, presupun ca stiu ce are nevoie celalalt, in loc sa raspunda, tac, in loc sa se dezvaluie, asteapta sa fie "ghiciti" de celalalt.
Nu cauta in celalalt un partener. Cauta o copie mai mult sau mai putin reusita a mamei sau a tatalui - care stia intotdeauna ce sa spuna si ce sa faca pentru copilasul sau.Iar acolo unde nu vor gasi tot ce cauta,vor incerca sa schimbe pentru a creste asemanarea, pentru a primi acea iubire din copilarie care le lipseste acum sau le-a lipsit dintotdeauna.
O relatie de cuplu nu este insa o copie fidela sau "imbunatatita" a relatiei cu mama sau cu tata. O relatie de cuplu se construieste constant si se bazeaza pe iubire, respect si incredere, dar acordate si manifestate constient.
Pentru a reusi acest lucru este nevoie de :
-Trezire individuala.Prin aceasta stare inteleg o asumare constienta a propriei identitati, a propriilor dorinte si aspiratii, a propriilor puncte slabe,O separare emotionala de trecut si o acceptare a curgerii firesti a vietii: parintii au propria lor viata,iar eu o pot construi pe a mea luand de la ei tot ce ma va sprijini sa fiu mai bun si mai puternic, iubirea lor sau neiubirea. Ceea ce a fost candva este irepetabil.Pot pastra cu mine forta pe care mi-au dat-o parintii-iubindu-ma,la fel de bine cum pot sau incerc sa depasesc neiubirea lor.
-Asumarea constienta a faptului ca intr-un cuplu se afla doi ADULTI. Doi adulti care este posibil sa fi primit sau nu suficienta iubire de la parintii lor, dar oricum ar fi fost, intre timp au crescut si au devenit "oameni mari".Doi adulti egali care isi pot oferi unul altuia iubire, dar nu iubire neconditionata, ci o iubire responsabila.Iubirea responsabila este cea care ma sprijina sa ma afirm, sa fiu autentic, sa pun limite, sa exprim asteptari, dorinte, cea care ma ajuta sa ma asez in locul celuilalt si sa privesc lumea nu doar prin ochii mei, ci si prin ai lui. Iubirea responsabila nu este dependenta.Este intrebatoare si ascultatoare, este liniste si pasiune,este cautarea de sine si a celuilalt,o cautare si o descoperire continue.
- Descoperirea COMPLEMENTARITATII. Inteleg prin aceasta starea constienta a doi oameni care simt si stiu ca, dincolo de asemanarile care i-au adus impreuna, sunt diferiti si au resurse ce se pot completa.A asuma complementaritatea inseamna pentru a mine a-mi accepta propriile limite si a renunta la nevoia de a controla totul.
Cred ca cel mai dificil este sa asumi ca nu te pricepi foarte bine la orice, ca esti doar femeie sau doar barbat.Fiecare partas la cuplu stie ca are un anume talent, ca ii place in mod special sa faca ceva anume. Daca acestea coincid, excelent! Pot fi facute impreuna! Dar daca nu,va invit sa ne folosim talentele individual, sa ne satisfacem astfel nevoia de control si sa ne reintalnim bucurosi ca totul ne merge bine. Daca unul dintre cei doi parteneri crede ca le stie pe toate si ca le face foarte bine, atunci celalalt va trebui sa stea in umbra si sa accepte sa fie dominat(nu mai vorbim de adulti egali). Cu cat trebuie sa stai mai mult in umbra cu atat simti nevoia de a cauta lumina.Si unde opoti gasi?.... La lucru(10-12-14 ore pe zi), cu prietenii sau in alta parte....
Pe curand,
Roxana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu