M-am tot gandit cat de norocoasa sunt pentru ca am primit darul minunat de a-mi trai viata intr-un spatiu geografic in care se mai deruleaza inca patru anotimpuri,patru etape diferite si complementare in care, sub ochii mei au loc atat de multe si evidente modificari ale mediului inconjurator.
Ma simt norocoasa pentru ca toate aceste modificari exterioare reflecta sau se reflecta in natura mea interioara si stimuleaza constientizari atat de diverse.
Nu ma pot abtine sa le corelez cu marile evenimente ale calendarului ortodox si sa nu descopar ori redescopar in fiecare an semnificatii profunde si sensuri remarcabile.
Insotita de natura si de exprimarile ei, unele foarte rapide incat devin greu perceptibile, altele mai lente care se lasa dezvaluite pentru mai mult timp, m-am descoperit pe mine si am constientizat mai profund etape ale devenirii mele umane, cu precadere spirituale.
V-ati intrebat vreodata de ce e atat de usor de trait bucuria Craciunului si de ce acest moment este atat de facil inteles chiar si de catre copiii? Dar de ce Pastele aduce mai degraba o suferinta interioara si urcusul spiritual e mai plin de incercari? Si de ce doar putini dintre noi pot aprofunda in plina vara semnificatia coborarii Sfantului Duh?
Am gasit o parte dintre raspunsuri intrebandu-ma de ce mi-a fost atat de facil sa scriu pe acest blog in plina iarna si de ce intentiile mele de a continua s-au diminuat primavara, pentru a se reduce atat de mult in timpul verii? Explicatiile va invit a le descoperi citind randurile de mai jos.
Urmarindu-ma simultan pe mine si evolutia naturii, am inteles la varsta maturitatii ca exista o corelatie stransa intre anotimpuri, manifestarea interioara si aprofundarea spiritualului din noi. Iata ce am descoperit!
Asemenea naturii - incarcata evident de suflul divin- si noi oamenii-ca purtatori permanenti ai scanteii divine- suntem amprentati de ceea ce ne inconjoara cu sens si semnificatie spirituala, chiar daca suntem sau nu constienti de asta. Iarna geroasa, cu vanturi si zapada ne invita, chiar si fizic prin a ne imbraca mai gros, sa stabilim o limita evidenta intre noi si ceilalti.Ne intoarce inspre interior, spre lumina din noi, spre descoperire personala prin reflectare si analiza de sine,spre analiza situatiilor si relatiilor personale, inclusiv a celei cu divinitatea. Iarna este asadar, un moment in care invariabil ne concentram mai mult asupra propriei lumi interioare descoperind in noi sentimente si ganduri, modalitati prin care interactionam unii cu altii.Iarna ne "inchide" in spatii limitate precum bucataria sau camera de zi, biroul sau restaurantul.Natura ne aduce limite presante din exterior care atingandu-ne ca o patura-mai pufosa sau mai aspra- apasa asupra fiintei umane declansand presiunea si "clocotul" interior. Asfel, conexiunea cu divinul din noi-mperceptibil acum in natura fizica- devinind mai puternica si mai intensa, se activeaza oarecum natural. Devine mult mai usor sa ne rugam, sa ne conectam cu marea taina a nasterii pruncului Iisus si sa ne bucuram de sarbatoare.
Pe masura ca iarna se muta pe alte meleaguri, in timp ce iarba isi arata primele fire verzi,iar pasarile isi sustin primele recitaluri readucatoare de "viata" , in interiorul firii umane se produce marea schimbare: ne transferam atentia catre lumea exterioara si ne indepartam cu fiecare raza de soare, de noi insine. Ne cuprinde dorul de plimbare prin natura, de dat jos din cojoace, de intalniri cu prietenii prin parcuri.Se infiripa idile sau se reincalzesc relatii de iubire mai vechi.Incet,incet ne departam oarecum de noi si ne (re)conectam la ceilalti si la natura. Iesim oarecum din noi insine,iar legatura cu divinul din noi se distorsioneaza si ea treptat.
Acum insa incepe efortul constient al celor care chiar isi doresc sa nu piarda acesta conexiune, efortul de a trai spiritual,corelat permanet cu divinul. De aceea, postul Pastelui este uneori atat de greu de trait pentru ca el semnifica exact starea aceasta a omului traita primavara!Postul acesta este diferit de cel al Craciunului cand toata natura lucra pentru intoarcerea omului catre sine, acum vorbim despre ispitele pe care le-am descris anterior, despre efortul constient de a nu trai la intamplare, de a trai iubirea christica depunand un efort personal.
Inaintand astfel, pentru cei care au trecut pragul constientizarii deplinei semnificatii a Invierii, adevarata provocare vine abia o data cu sosirea verii.De ce spun asta? Pentru ca asa cum stim cu totii nu poate fi nimic mai ispititor decat visul vacantei, al trandavelii la soare, al intalnirilor oriunde si oricand cu prietenii. E perioada din an in care traim rasfirati, fara limite, fara intoarcere catre noi insine, intr-o permanenta bucurie fata de ceea ce ne ofera planeta: fructe si legume din plin, caldura, ploi scurte si racoroase. Ni se pare ca aproape totul ni se cuvine. Este perioada din an in care, din pacate, constiinta spiritualului din nou este la cele mai joase cote. De aceea, marea sarbatoare a coborarii Sfantului Duh pe pamant trece marcata doar de ziua libera oferita de stat , inca una in plus adaugata la week-end-ul prelungit petrecut la mare sau la munte.
Din aceste motive si poate inca multe altele, a trai spiritual vara este un adevarat efort de constiinta.Un efort devenit accesibil doar catorva oameni, acelora care au reusit sa parcurga valoros pentru ei insisi drumul anotimpurilor.
Dar sansa umanitatii, a noastra a tuturor de a intra intr-un nou demers de intoarcere catre spiritual este redata de toamna, aducatoare a soarele caldut de septembrie,a ploilor si frigului de mai tarziu,care ne reinvita sa ne reintoarcem catre noi insine, catre divin.
De aceea pot afirma ca acest drum al vietii noastre in cele patru anotimpuri este cel mai relevant drum al spiritualitatii personale. In iarna vietii noastre toti suntem botezati si primim sansa desavarsirii pe pamant. Apoi primavara- a se citi in tinerete- traim inconjurati de tot felul de ispite si incercari ce ne pot urca sau cobori de pe Golgota. Daca insa nu invatam mai nimic despre noi insine, daca nu descoperim miracolul sfant al sansei la Inviere, acel anotimp al profundului spiritual- vara- adica maturitatea nu va putea aduce descoperirea constienta a modului subtil in care Bunul Dumnezeu a revarsat iubirea Sa asupra capetelor noastre. Daca la maturitate nu descoperim lumina aprinsa deasupra firii noastre, toamna ne va cuprinde brusc si ne va dezvalui doar un suflet chinuit de incertitudini si nefericire.
E drept insa ca fiecare iarna traita, retraita e o invitatie la a urca in ascensorul devenirii personale pentru ca acesta sansa ne este redata ciclic pana la sfarsitul vietii terestre,cu increderea unica a Creatorului ca fiecare dintre noi se poate desavarsi!
Pe curand.
Roxana
