Despre prietenie

Ma gandesc frecvent ca unul dintre darurile cele mai de pret pe care le-am primit noi ca oameni este aceasta nevoie sau nevoie-dorinta de a fi conectati, de a fi impreuna. Aceasta dorinta se manifesta in diferite moduri, dar cel mai frumos si mai inaltator este acela al prieteniei.

Din pacate, alerta in care traim, solicitarile majore de a face fata acestei perioade de criza  ne indeparteaza zi de zi de bucuria  prieteniei traita constient.Ne limitam la a stabili relatii superficiale bazate pe interese marunte, dar multe, pe a comunica despre lucruri superficiale precum vremea, ce mai mancam si unde, despre magazine si filme,despre altii.

Nu mai gasim profunzimea constienta de a stabili relatii valoroase in care sa ne prezentam asa cum suntem de fapt si nu cum trebuie sa fim sau cum "da bine" sa fim, in care sa vorbim despre noi incepand frazele cu "Eu simt, eu cred, eu am gresit..."

Ne invaluim in carapacea personala si facem toate eforturile sa nu ne "expunem".Consumam multa energie pentru a "face fata",pentru a le prezenta celorlalti ceea ce credem ca au nevoie sa vada.

Si toate astea fie din teama de a nu-i deranja , fie din teama ca fiind asa cum suntem in mod real, nu am mai fi acceptati, iubiti, invitati la reuniuni si petreceri.Teama de a nu fi singuri.

Purtam masti  pentru construirea carora ne oferim toate resursele si evitam a ne dezvalui asa cum suntem.Si in fiecare zi ne insinguram.Pe noi de noi, pe noi de copiii nostrii, pe noi de ceilalti. Si astfel pierdem, pe zi ce trece, forta noastra umana si devenim robotii care fac ceea ce trebuie sa faca, spun ceea ce trebuie sa spuna, simt ceea ce este acceptat social, cred ceea ce cred sefii lor.

Dar undeva, pe drum, intr-o fractiune de secunda sau dupa ore,zile ori ani de reflectie, descoperim ca robotul acesta nu este fiinta umana la care visam sa devenim in adolescenta.Si atunci, cu vointa ce se afla inca treaza, cu forta de viata ce nu a incetat sa vrea sa se exprime, incercam sa ne recastigam pe  noi insine.

Iar iesirea din aceasta negura va fi  inca posibila atat timp mai regasim in noi putina forta constienta de a spune nu inrolarii intr-o lume lipsita de autenticitate, de spontaneitate si creativitate.

Iar primul pas este sa ne reintoarcem la prietenii nostri. La acei oameni care ne iau asa cum  suntem( doar ne cunosc de pe vremea cand nu aveam masina si nici haine scumpe), ne asculta cand suntem tristi, se bucura autentic de succesele noastre. La acei oameni  care ne pot vizita chiar si atunci cand avem dezordine in casa, care ne imprumuta cu bani chiar daca si pentru ei acestia sunt putini. Ne putem intoarce la un mediu cald si continator care sa ne reactiveze sentimentul iubirii neconditionate,sa ne incalzeasca inima si sa ne ascuta spiritul.

Doar daca ramanem conectati intre noi,doar daca aceasta conectare se bazeaza pe dragoste, pe respect si pe alteritate putem nadajdui ca lumea in care ne vor creste copii nu va fi una a robotilor.

Iar daca vom pretui prietenia la adevarata valoare la care ne-a fost  oferita de Bunul Dumnezeu si criza aceasta care este pretutindeni isi va pierde din forta ravasitoare de actiune.Si asta pentru ca prietenia nu costa bani!

Pe curand.

Roxana

Despre recunostinta

Traim prea mult, din pacate, cu iluzia ca intr-o zi vom trai evenimente majore si semnificative pentru noi:ziua in care ne vom casatori, ziua in care vom avea masina personala, ziua in care vom avea un copil, ziua in care vom urca pe Everest, ziua in care vom avea slujba mult visata si tot asa. 

Daca ne uitam la viata unui  om obisnuit vom observa ca pe parcursul ei intervin cinci, maxim sase astfel de evenimente majore, semnificative si cu incarcatura pozitiva. Doua sau trei sunt ratatate, adica sansa trece si omul le pierde. Mai raman vreo trei sau patru. Si atunci ce este viata?

Viata este totalitatea momentelor in care traim asteptand aceste  situatii semnificative, mii de zile si zeci de ani  petrecuti de la un vis devenit realitate la altul.Dar, ne este oare suficient?

Daca ma uit in jur, se pare ca nu. Si atunci, cu smerenie, imi permit sa spun ca viata este fiecare zi traita din plin.Dar pentru a trai din plin avem nevoie sa vedem care este de fapt sensul acestui plin. Pentru unii inseamna a avea bani, a face cumparaturi si a se"distra".Pentru altii inseamna  devenire si cautare interioara. Pentru multi insa, nu inseamna decat a-si purta crucea cu demnitate, cu sfiala si nadejde.

Din fericire pentru noi toti- indiferent de felul in care alegem sa traim-viata ne trimite in fiecare zi daruri. Daruri pe care uneori  nu le observam pentru ca suntem prea preocupati sa ne dedicam banilor, proprietatilor, misiunii personale, obiectivelor personale sau  urmatorului vis de  atins. Dar acest daruri vin si vor veni  pana cand vom fi capabili sa le observam si sa ne bucuram de ele la adevarata lor valoare.

Acum, s-ar putea sa va para absurd ceea ce spun.La ce daruri ma refer?

Dar daca ne uitam  in jur  constient vom observa ca in fiecare zi primim lumina soarelui,gustam apa limpede si satioasa,  ca cel putin o persoana ne zambeste, ca cel putin un copil alearga pe langa noi, ca  cel putin un varstnic este gata sa ne raspunda la o intrebare, ca cel putin o melodie vibreaza pentru noi, ca cel putin un prieten ne poarta in rugaciuni,ca cel putin o ruda ne poarta de grija, ca cel putin un coleg ne-ar ajuta daca i-am cere, ca cel putin o persoana ne iubeste(poate chiar noi insine, dar am uitat de mult asta).

Daca ne oprim putin si facem acest gest constient am putea descoperi ca avem in fiecare zi cel putin un motiv sa fim recunoscatori pentru ceea ce suntem,pentru ceea ce primim , pentru ceea ce vedem, auzim, mirosim.Pentru viata primita. 

Daca observati macar unul dintre aceste daruri atunci veti putea face loc in viata voastra unui sentiment care ne face umani si divini in acelasi timp:recunostinta.Si daca  numai pentru o clipa simtiti cat este de implinitor, mai oferiti o clipa din ziua de azi pentru a va exprima acest sentiment. Puteti incepe prin a va fi recunoscatori  voua insiva si prin a va exprima acest sentiment,continuati prin a va exprima recunostinta fata de cei care va aduc zambetul pe buze, va poarta cu iubire in suflet si va poarta de grija chiar daca nu va spun asta in fiecare zi. 

Si nu uitati sa va exprimati recunostinta fata de  Marele nostru Creator. Chiar daca nu ne raspunde tuturor rugamintilor, Ii putem fi recunoscatori chiar si pentru aceasta decizie:s-ar putea sa nu fim acum pregatiti sa ne raspunda sau poate niciodata! Ne ofera cu  siguranta  ceea ce avem nevoie, dar poate inca nu am descoperit!

Cu recunostinta,

Roxana