A FI PARINTE CONSTIENT

NEVOIA COPILULUI DE HRANA

Cu siguranta fiecare  parinte cunoaste aceasta nevoie fireasca a copilului sau copiilor sai. De aceea nu ma voi opri prea mult asupra unor elemente tehnice in ceea ce priveste hrana unui copil.Voi reaminti doar cele 6 mari categorii de componente necesare unei alimentatii echilibrate:

-apa;

-proteine;

-lipide(grasimi);

-glucide(zaharuri);

-vitamine si

-minerale.

Toate aceste componente au rolul de a contribui la dezvoltarea armonioasa a copilului  din punct de vedere fizic,dar nu numai.

    Dezvoltarea fizica echilibrata presupune din partea adultilor atentie la urmatoarele  7 mari componente ale corpului copilului aflat in crestere:

1.Substanta fundamentala - alcatuita din limfa,citoplasma,mucoase,substante nutritive intercelulare;

2.Globulele rosii;

3.Muschii netezi -adica cei controlati direct de creier fara controlul uman voluntar;

4.Tesustul adipos;

5.Tesusturile conjunctive si de sustinere(aici intra parul si unghiile);

6.Sistemul nervos;

7.Sistemul endocrin;

Pentru dezvoltarea armonioasa a fiecareia dintre aceste componente si a organismului in general, fiecare copil are nevoi specifice pentru o anumita perioada din viata lui. Aceasta pentru ca in functie de varsta, de anotimp si de alte caracteristici ale mediului(copilul face sport, invata sa cante la un instrument sau o limba straina) este solicitata in mod prioritar o anumita componenta a corpului,iar corpul o exprima printr-o nevoie specifica de hrana sau de apa. Asadar,intr-o anumita perioada poate fi solicitat mai mult sistemul nervos, in alta tesuturile  conjunctive sau de  sustinere(muschi, oase etc),iar in alta corpul sa fie solicitat in integralitatea sa.Copilul se poate afla intr-o perioada de crestere a muschilor sau a oaselor, intr-o perioada de stimulare a conexiunilor sinaptice, in alta de echilibrare hormonala.

     In functie de aceste etape este important ca un parinte sa poata identifica cat mai exact nevoile fiecarei perioade si sa  sustina prin alimentatie dezvoltarea copilului conform nevoilor sale fiziologice.

     Spun asta  pentru ca suntem adesea tentati sa "indopam" copiii in virtutea ideii ca "un copil gras este si sanatos", in virtutea credintelor noastre conform carora "trebuie mancat tot din farfurie" sau ca nu se poate sari peste una din cele trei mese principale ale zilei.Cea mai periculoasa obisnuita a adultilor este insa cea care spune: "manaca ce iti dau eu".

     Ajunsi in acest moment riscam sa cream copilului un obicei alimentar nefast pentru dezvoltarea lui fizica armonioasa,dar vom vedea ca si pentru dezvoltarea psihologica, sociala sau spirituala.

      Fiinta umana si ,implict si corpul nostru, reprezinta una dintre cele mai sofisticate "masinarii" create pe pamant. As indrazni sa spun ca este cea mai complexa si cea mai autosustinatoare dintre toate. Aceasta inseamna ca avem capacitatea naturala de a ne dezvolta firesc si de a ne mentine functionarea echilibrata. Cu o singura conditie: sa fim atenti la ceea ce ne "vorbeste" aceasta "masinarie" si sa ne mentinem treaza capacitatea de a o "asculta".

     Copiii se nasc cu aceasta capacitate de autoreglare care poate fi pierduta in timp, daca forta si claritatea comunicarii dintre copil si vocea interioara a corpului sau este fracturata, eliminata.

     Astfel un copil stie  de la sine ce are nevoie sa manance si cat. Ganditi-va la un sugar care ia de la pieptul mamei sale atat lapte cat are nevoie.Cand rezerva s-a epuizat stie imediat cum si cand sa ceara alta. La fel se intampla si cu un copil de un an,doi sau 7 ani atunci cand ii este foame.

     Acum ma veti intreba: in ce nevoie intra acadelele si guma de mestecat sau sucul din nu stiu ce fructe care se vand la magazinul din colt? Raspunsul meu este: nu intra in nevoi, ci in dorinta copilului de a consuma astfel de produse.

     Nevoia se refera la acele alimente care au legatura directa cu natura, care sunt produse -din ce in ce mai rar din pacate,dar inca sunt produse, in spatiul natural. Tot ceea ce este procesat chimic este solicitat de copii pentru ca vad aceste produse in magazine si in reclame,deci isi doresc(doar asta e rostul reclamei, sa te faca sa iti doresti, nu?) si nu pentru ca ar avea nevoie.

Si ce facem cu acestea? Nu indraznesc sa spun ca pot si ca trebuie sa fie eliminate exclusiv pentru ca este imposibil in lumea in care traim. Pot insa recomanda ca un copil pana la trei ani sa fie protejat cat mai mult de interactiunea cu astfel de alimente pentru ca nu ii sunt necesare si, mai mult, ii pot crea obiceiuri alimentare care sa "ii pacaleasca" organismul si sa conduca la pierderea acelei capacitati de a-si identifica singur  nevoia alimentara.

Nu voi aduce in discutie ce insemana alimente sanatoase/nesanatoase caci argumentele pot oscila de la un parinte la altul in functie de propriile modele de alimentatie. Nu militez nici pentru bio,nici pentru exclusiv vegetal.

Militez doar pentru identificarea acelor grupe de alimente care pot mentine vie capacitatea copilului de a se autoregla prin alimentatie si prin apa. Militez pentru recunoasterea capacitatii copilului de a se alimenta mai mult sau mai putin la o masa sau la alta in functie de propriile nevoi.Militez pentru a incuraja copilul sa propuna un anume tip de alimente sau altele(inainte de a merge la piata putem intreba copilul ce fructe sau legume isi doreste sa manance, ce tip de carne ar  dori etc).Militez pentru a propune copilului sa aleaga dintre cel putin doua varinte de produse(un mar sau o banana),iar aceste produse sa fie in categoria alimente sanatoase conform credintelor parintilor sai.Dar nu militez pentru a alege intre un mar si o guma de mestecat.E clar ca  pentru un copil al carui grad de constiinta alimentara este scazut sau inexistent,alegerea,cel mai frecvent se va indrepta spre guma oricat de 'treaz" ar fi corpul lui la a identifica nevoia(psihologic intervine reactia la produsul interzis- daca e interzis de parinti sau la imitatie-daca vede si alti copii mestecand guma).

Dar  aici as vrea sa fac un popas. Cati copii trecuti de 4-5 ani care merg cu parintii lor la cumparaturi nu cer o guma de mestecat, o punga de chipsuri sau orice alt produs obtinut prin procesare chimica exclusiva? Aproape toti.Este posibil sa le spunem mereu copiilor"Nu."? 

Da.Este.Dar la ce ar folosi?Intr-o zi copilul va creste si isi va putea cumpara singur oricare dintre aceste produse singur, cu banii primiti in dar de la vreo ruda. Ne dorim copii care la 10 ani sa alerge in magazine dupa "fructul interzis"? Eu cred ca nu.

De aceea, pentru a nu crea copilului impresia ca este controlat in deciziile sale alimentare este important sa ii explicam de ce anumite alimente il ajuta sa creasca armonios si de ce altele nu(adica de ce acestea din urma l-ar indeparta de capacitatea lui naturala de autoreglare).Este evident ca aici conteaza si obiceurile alimentare ale parintilor(nu poti spune ca o coca-cola nu e sanatoasa in timp ce bei un pahar cu o astfel de bautura).Cream un  sistem de referinta in alimentatie pentru copil si il transmitem  prin fapte si prin cuvinte.

Pasul urmator consta in dezvoltarea autonomiei si a capacitatii de decizie a copilului.In jurul varstei de 6 ani copilul poate primi mici sume de bani saptamanal, pe care sa decida singur cum le poate cheltui:inclusiv pe alimente "nesanatoase". Adica evitam astfel tentatia  "fructului interzis".In timp ce adultii cumpara, mananca sau beau alimente care ii pastreaza si pe ei si pe copii in contact cu propria capacitate de a-si descoperi nevoile alimentare, copilul invata sa decida singur ce anume isi cumpara pentru a se hrani. In timp, copilul va renunta singur la astfel de produse care se afla in zona intermediara a relatiei lui  cu parintii ,dar si cu propriul corp: nu sunt incurajate, dar nici interzise, nu blocheaza capacitatea de a-si identifica nevoile reala(caci nu ii vom oferi copilului 100 de lei saptamanal),dar nu aduc nici multe resurse energetice.

Punem astfel in copii "samanta" constientizarii de sine in raport cu alimentatia proprie,dar  si cu propria capacitate de decizie cu privire la alimente(sanatoase sau nu). In acest fel, putem sprijini copiii sa dezvolte comportamente alimentare care ii pot conduce in viitor la consumul de alimente echilibrat si armonios.

In caz contrar pot aparea,chiar si la copii, manifestari de tip bulimie sau  anorexie.Acestea sunt comportamente alimentare aparute ca simptom al "orbirii" nevoilor corpului prin modele inadecvate de abordare a alimentatiei. Astfel un copil obligat sa manace orice i se da , oricand i se da si mai ales tot ce i se da, si nimic din ceea ce are nevoie sau chiar isi doreste, va dezvolta comportamente de "a face fata" acestui abuz fata de sine.Si chiar daca aceste simptome nu se vor manifesta ca atare in prima copilarie, riscul lor de manifestare in adolescenta  ca bulimie,anorexie, obezitate este sporit.

Va invit sa aveti incredere in proprii copii,in instinctele lor si in puterea lor de autoreglare. Pot fi modele de sprijin chiar si pentru redescoperirea capacitatii noastre de a ne identifica adevaratele nevoi alimentare in locul dorintele rezultate adesea din amprentarea consecventa efectuata de reclamele TV sau de cele stradale!

Va doresc pofta buna! De viata!

Pe curand.

Roxana

P.S Postarea de fata mi-a fost inspirata citind cartea "Asculta,mananca si inceteaza sa te controlezi!" Lise Boubeau,Editura Ascendent 

DESPRE CONDITIILE OPTIME DE SOMN

Pentru noi toti somnul este,alaturi de hrana, resursa cea mai importanta de regenerare fizica.Primirea acestui beneficiu este direct corelata cu experientele traite peste zi sau cu planurile zilei ce urmeaza.Aceasta pentru ca fiecare experienta din timpul zilei amprenteaza calitatea somnului, fie ca este cel de dupa-amiaza(pentru prescolari), fie ca este somnul de noapte(pentru copiii de peste 7 ani). Iar perioada de dinaintea somnului este cea in care fiecare dintre noi, constient sau nu, isi face un "bilant" al zilei.

La fel se intampla si in cazul copiilor care,inaintea orei de culcare, activeaza- chiar daca nu constientizeaza acest lucru- starea sufleteasca cea mai semnificativa a zilei trecute sau fata de ziua ce urmeaza. 

Astfel, dupa o zi plina de experiente noi sau incarcate emotional, majoritatea copiilor pot fi mai solicitati psihic si/sau fizic, iar somnul poate sa "vina" mai greu.Aceasta dificultate apare din cauza incapacitatii proprii- asadar pentru ca nu pot si nu pentru ca nu vor- de a bloca starea de excitabilitate nervoasa declansata pe durata zilei si de a o transforma in calmul si relaxarea care aduc somnul.

Starea aceasta de excitabilitate are mai multe surse dintre care as vrea sa le amintesc pe cele mai frecvente si care, o data cunoscute pot fi ori diminuate ori eliminate atunci cand efectele lor sunt evident negative asupra copiilor, respectiv cand constatam ca desfasurarea uneia dintre aceste activitati induce dificultati de somn:

- trairea unor experiente noi, inedite precum vizitarea unor parcuri de distractii, excursii in spatii "extraordinare" pline de stimuli "extraordinari", vizite in locuri in care numarul de copii ce se joaca in acelasi spatiu-adesea stict delimitat-este mai mare de 10.

- vizionarea de desene animate sau alte filme pentru copii pentru o durata prea mare de timp(aceasta este in functie de varsta copilului si de ritmul de derulare al imaginilor);

- activitati sportive intense si de lunga durata sau alte activitati de tip invatare impuse de parinti(exercitii indelungate de invatare a unei limbi straine, a exersarii la un instrument muzical, teme care dureaza mai mult decat capacitatea fizica de concentrare a copilului conform varstei si dezvoltarii sale cognitive sau emotionale etc);

-participarea la sau observarea unor interactiuni agresive intre copii si/sau  adulti(daca un copil este martorul unei confruntari intre parinti ,impactul poate fi si mai puternic).

O alta cauza frecventa ce impiedica adesea copiii sa adoarma la orele propuse de parinti este reprezentata de  semnificatia pe care acest moment o poate avea pentru copil. Adesea, pentru copii a merge la culcare reprezinta un moment in care trebuie sa se desparta de parinti si/sau de joaca lor preferata. De aceea, pentru copilul mic de pana la 3-4 ani, se observa adesea incercari repetate de a amana somnul prin exprimarea diferitelor cereri:"vreau la baie", " am uitat sa iau jucaria preferata de camera de zi", "imi este sete" etc.Acest comportament dispare in timp, atunci cand copilul- cam  in jurul varstei de 5 ani- descopera ca trezindu-se dimineata isi va revedea parintii si isi va regasi jucariile. Copilul isi inlatura natural teama ca acestia/acestea ar putea disparea si  trece de la sine in alta etapa de dezvoltare.

Daca insa aceasta problema ramane si dupa 5 ani, atunci obstacolul care impiedica un copil sa mearga linistit la culcare este , in opinia mea, nevoia lui de afectiune nesatisfacuta.

Un copil care se simte iubit, iar aceasta iubire este exprimata si fizic de catre parintii sai, zi de zi, in fiecare zi, va reusi fara dificultate sa mearga singur la culcare. Orice amanare, cu cat mai insistenta sau mai persistenta este un semnal de alarma ca "rezervorul de iubire" al copilului este gol, iar el nu are  suficient"combustibil" pentru a a se separa temporar de parintii lui prin forte proprii.

De aceea, daca intr-o zi copilul desi nu a trait experiente noi, nu a fost suprastimulat sau nu a avut o zi incarcata emotional,  refuza totusi somnul(mai precis sa adoarma singur), este momentul sa ne intrebam cat si cum i-am aratat afectiunea noastra. Daca raspunsul este:insuficient, atunci o imbratisare prelunga, un joc corp la corp, un mic dar oferit de parinte (revedeti aici limbajele prin care copilul comunica nevoia lui de iubire si despre care am scris anterior) ar putea ajuta la reechilibrarea emotionala a copilului care, incarcat de puterea iubirii parintilor sai isi va gasi resurse in sine pentru a intra in lumea viselor.

Daca nu regasiti nimic din ceea ce am scris mai sus, mai exista inca o posibilitate ce ar putea retine copilul sa adoarma linistit: o ingrijorarea fata de ziua de maine sau fata de ceea ce urmeaza sa se intample in viitor. Atunci, intreband copilul sau anticipand propriu-zis  posibila temere-asta pentru ca uneori copiii se tem de ceva din  viitor, dar nu pot verbaliza specific fata de ce anume, putem descrie copilului evenimentul ce urmeaza a fi trait: locul unde urmeaza a merge, activitatea ce se va desfasura, conditiile ei, oamenii care se vor mai afla acolo etc.Facem astfel incat un moment din viitor,necunoscut adesea,in care se va afla copilul sa ii devina previzibil, scazand astfel ingrijorarea lui fata de ceea ce urmeaza, ingrijorarea cauzata  nu de noutate, ci mai ales de necunoscut.

Citind aceste randuri ati putea sa va intrebati "Cum aflu eu de la serviciu ce traieste copilul meu peste zi?".

Raspunsul este urmatorul:pentru a ramane conectati cu copiii nostri, prima conditie este sa ii observam si sa invatam a identifica din exprimarea lor corporala, non-verbala, din gesturi si din solicitari starea de spirit pe care o traiesc. Apoi, urmatorul pas este sa incercam confirmarea acestei stari cu copilul (daca este sub 3 ani este obligatoriu sa il invatam sa isi identifice starile, rostindu-le chiar noi).

Un  mod placut de a afla experientele pe care le-au trait  copii  intr-o zi presupune sa ii invitam la a le povesti. Un timp de 5-10 minute acordat copilului in fiecare seara, dupa cina,in care il stimulam sa descrie ceea ce a trait, este calea cea mai eficienta de a afla ce semnificatie da el experientelor traite.Atunci putem adresa copilului inclusiv intrebari despre ceea ce i-a placut sau nu in aceste experiente. O astfel de invitatie poate deveni un ritual zilnic prin care   ne vom  descoperi copilul si  vom stabili o legatura puternica intre parinte si copil.Invitandu-l a derula experiente zilnice il vom stimula consecvent sa devina constient de propria persoana raportata la sine cat si la ceilalti. 

Vom  putea descoperi chiar  ca ceea ce pentru noi ca adulti  are semnificatii extraordinare si pozitive, pentru un copil de 3,4 sau 12 ani poate avea alte valente.

Bine, si ce legatura are asta cu somnul? 

O mare legatura. In primul rand: copilul se descarca de posibile "poveri"/incercari/dificultati/bucurii/succese traite peste zi, le impartasesete cu parintele sau care le asculta si le preia asa acum sunt. Daca fiul sau fiica noastra traieste experiente solicitante, cuvintele sau gesturile noastre adecvate le pot limita efectele, iar copilul isi redescopera cu ajutorul nostru linistea si calmul ce ajuta trecerea catre somn.Este valabil si pentru succese sau bucurii care pot aduce si ele supraexcitabilitatea.

Putem, de asemenea, descoperi comportamnete ale adultilor care ne ingrijesc copiii cat suntem la lucru, iar dupa ce le verificam avem ocazia si chiar responsabilitatea de a decide inclusiv stoparea unor interventii externe care oricat de educative ne-ar fi putut fi prezentate, ele nu au impactul dorit asupra copilului nostru.

Inchei, spunand ca felul in care un copil accepta trecerea la somn, in special dupa varsta de 5 ani, poate reprezenta o cheie regala pentru deciziile educationale ale fiecarui parinte in masura in care cheia este folosita pentru a deschide lacate ce tin inchise exprimari emotionale semnificative. Ramanand nerostite si neimpartasite, se pot transforma in timp,in modalitati nedorite de indepartare a copilului de proprii parinti.

Pe curand.

Roxana

RITUALUL SOMNULUI

Daca in postarea anterioara scriam despre nevoia copilului de somn din perspectiva numarului de ore minim necesare pentru a creste si a se dezvolta armonios, as vrea sa continui cu perspectiva calitativa a acestei nevoi.

Aceasta pentru ca durata si calitatea somnului unui copil,la fel ca si in cazul unui adult  sunt semne al sanatatii emotionale, ale echilibrului  si armoniei interioare.

Tocmai de aceea, preocuparea pentru a dormi atat cat are nevoie un copil ii revine de fiecare data parintelui. Iar aceasta preocupare se inscrie, fara indoiala, in programul zilnic, in ritmul fiecarui copil.

Dificultatile semnalate cel mai frecvent de parinti in legatura cu momentul de trecere la somn al copiilor se refera la refuzul acestora de a adormi. Unii copii spun clar ca nu vor sa doarma, altii cauta tot felul de modalitati de a amana cat mai mult acest moment si cer apa spunand ca le e sete, vor sa mearga la baie, sa caute o jucarie si tot asa. 

Aceasta pentru ca un copil interpreteza momentul trecerii la somn ca pe ceva ce, fie le intrerupe joaca, fie ii desparte de parinti(cei mai multi dintre noi nu mergem la culcare o data cu copilasii).

Pentru a facilita acest moment si a-l incadra in ritmul zilei, primul pas este acela deja recomandat: identificarea nevoii reale de somn a copilului.Apoi, gasirea intrervalului potrivit de somn adaptat la ritmul de viata al copilului si al familiei.

Pasul urmator  este la fel de important ca si cele dinainte si consta in organizarea unui mic ritual care sa pregateasca copilul pentru trecerea de la starea de veghe la cea de somn.Instaurand un astfel de ritual inca de la nastere ne ajutam copiii sa aiba un timp anume prin care se pot separa de joc, dar si de parinti. Orice separare brusca, de tipul "Acum, treci la somn!" ii sperie,ii blocheaza si ii determina sa refuze somnul.

Ritualul somnului ar fi de dorit sa inceapa cu cel putin o jumatate de ora inainte de ora la care parintii apreciaza  ca este necesar ca un copil sa fie deja adormit, dar  sa nu dureze  mai mult de 45 de minute. 

Acest ritual are sau poate avea un rol calitativ important atat pentru parinti cat si pentru copil daca este incarcat de semnificatii.

Prima semnficatie: este un moment de  trecere, important a se desfasura ritmic, dar nu alert. Are rolul de a lasa in spate intreaga zi si de a domoli agitatia sau preocuparile acelei zile. De aceea, din acest ritual recomand sa faca parte momente precum:

- un ceai cald(de relaxare) sau o cana de lapte cald;

- alegerea pijamalelor;

- baia sau dusul de seara;

A doua semnificatie:este un moment in care copilul trecand de la veghe la somn  are nevoie ca aceasta trecere sa fie magica.Cel mai usor magia se construieste prin poveste sau basm. De aceea  recomand ca din ritual sa faca parte:

- lecturarea unei povesti scurte pentru copilul mic sau mai lunga pe masura ce capacitatea de concentrare creste. Povestile pot avea semnificatii care sa ajute copiii sa integreze preocuparile lor cotidiene: de ce ploua, de ce e frig afara, semnificatia Pastelui sau a Craciunului;

-spunerea de catre parinti a unor mici istorioare cu semificatii personale din care copiii pot afla ca si noi parintii aveam aceleasi temeri sau ingrijorari ca si la ei cand eram copii,la randul nostru.

A treia semnificatie: separarea copilului de parinti,in special de mama, despartire care uneori este mai greu de acceptat de acestia,mai ales cand mama lucrand mult sau fiind preocupata de treburi gospodaresti nu a putut petrece suficient timp cu copilul in acea zi.

De aceea recomand ca din ritualul de somn sa faca parte:

- o scurta discutie despre ingirjorarile de peste zi ale copilului si  o modalitate de a trece peste ele;

- o mica discutie despre ceea ce a realizat copilul ca si progres in ziua respectiva, avand rolul de a-i da putere si incredere  in sine;

- un gest sau mai multe gesturi prin care mama sau tatal sa isi exprime afectiunea fata de copil si sa isi ia"La revedere!" pana a doua zi dimineata.

- o rugaciune de multumire, de recunostinta si/sau una de protectie a copilului care in scurt timp va ramane sa adoarma singur.

Copilul nu are nevoie de  o succesiune obligatorie a momentelor semnificative ale unui ritual de somn. Este important sa fie prezente cat mai multe din cele descrise  anterior, dar este vital ca ele sa fie facute din inima si cu increderea ca sunt un dar oferit de parinti copiilor.Evident,acest ritual este dezirabil sa fie adaptat fiecarui copil in parte, varstei si intereselor sale. In cazul  fratilor care au varste apropiate e relativ mai facil de gasit puncte comune.Pentru  fratii despartiti de mai mult de 3 sau 4 ani, rituarile deja sunt diferite, pentru ca nevoile copiilor sunt diferite.

Inainte de a incheia,voi mentiona ca acest ritual capata semnificatie daca este realizat zi de zi. Astfel, copilul va descoperi incet, incet ca trecerea de la joc la somn se face lin,ca stie la ce sa se astepte si nu va mai evita acest moment fiind la fel ca celelalte momente ale zilei. In scurt timp va prezenta el fiecare etapa si chiar o va initia. 

Pe masura ce va creste va propune chiar  abordari noi ale etapelor ritualului sau chiar il va schimba conform propriilor nevoi. Astfel: va cere sa spele singur la dus, pe dinti, sa se imbrace singur in pijama, va citi chiar el povestea dupa ce va dobandi aceasta abilitate.Va merge singur si linistit la culcare acceptand ritmul zi-noapte ca pe ceva firesc si natural.

Repetandu-se, ritualul propus unui copil mic  va  ajunge sa il insoteasca  si ca adult. Iar noi putem spera ca oferindu-i un astfel de model, va decide singur, intr-o zi, sa aleaga a-si folosi timpul mai degraba citind o carte decat a privi  stiri sau emisiuni toxice la TV.

Ritualul somnului sub forme diferite de la o etapa de varsta la alta, va aduce copilul si familiei un ritm de viata firesc si previzibil, sanatate trupeasca, emotionala si pace interioara.

Si asta nu-i putin lucru!

Pe curand.

Roxana

NEVOIA DE SOMN  A COPILULUI SI PROGRAMUL ZILNIC

In postarea anterioara vorbeam despre atentia primordiala ce se cere a fi acordata implinirii nevoilor copiilor. M-am gandit sa prezint aceste nevoi intr-o ordine aleatoare, dar developate astfel incat urmatoarele informatii sa fie utile  realizarii programului zilnic al unui copil,deci  a cadrului care devenind previzibil, va sprijini copilul  sa creasca  simtindu-se iubit , dar fiind disciplinat in acelasi timp.

Nu voi incerca nicio clipa sa prioritizez nevoile din simplul motiv ca acest lucru imi este imposibil. Pentru fiecare copil ele devin prioritare la un moment dat sau altul in functie de ceea ce il poate ajuta sau impiedica sa creasca si sa se dezvolte armonios.

Am ales astazi sa scriu despre nevoia de somn a copiilor pentru ca experienta mi-a aratat ca fara indeplinirea acestei nevoi apar dificultati si chiar probleme care pot conduce parintii la  a se ingrijora ca  ar putea avea un copil care "nu este in regula". De aceea, va invit sa cititi aceste randuri incercand sa descoperiti daca intr-un fel sau altul nevoia de somn a copilului  este sau nu este satisfacuta,iar daca apreciati ca aceasta ar putea fi o cauza a problemelor care va ingrijoreaza, incercati sa   va lamuriti mai bine asupra ei.

Asadar, somnul este starea prin care fiecare organism uman se regenereaza pentru a putea functiona optim zi de zi. Este perioada in care se inceteaza legatura constienta cu lumea exterioara, iar activitatea corpului este diminuata la minim. 

Cel mai adesea, somnul profund si  revigorant este cel din timpul noptii, dar pentru copii este necesara si o perioada sau mai multe  de somn in timpul zilei(pentru nou nascut acest ritm zi/noapte inca  nici nu exista),in functie de varsta si activitatea desfasurata.

Daca un copil doarme  atat cat are nevoie si cand are nevoie, atunci putem spune ca exista premise  incurajatoare pentru desfasurarea   armonioasa a oricarei alte activitati, pentru ca somnul ajuta la regenerarea intregului sau corp, dar si la cresterea acestuia.

Dar cum stim daca un copil doarme atat cat are nevoie in conditiile in care inca de mici(adica in jur de un an si cateva luni) acestia ar face orice numai sa nu adoarma?

Ceea ce conteaza primordial sunt:

1. Numarul de ore de somn zilnic(cumulate zi si noapte);

2. Conditiile in care copilul se pregateste pentru somn;

3. Conditiile in care doarme copilul.

Evident ca acestea contribuie complementar atat cantitativ cat si calitativ la satisfacerea nevoii copilului  si ca nu putem spune care dintre ele este mai importanta.

Asadar, studiile efectuate pana in prezent au aratat ca in functie de  varsta, copii au nevoie in medie de:

-la 6 luni de 14 ore si jumatate din care 11 ore noaptea;

-la  9 luni de 14 ore din care 11 ore si jumatate noaptea;

-la 12 luni de 13 ore si jumatate din care 11 ore si jumatate noaptea;

-la18 luni de 13 ore si jumatate din care 11 ore si jumatate noaptea;

- la 2 ani de 13 ore din care 11 ore si jumatate noaptea;

- la 3 ani de 12 ore din care 11 ore noaptea;

- la 4 ani de 11 ore si jumtate  si jumatate;

- la 5 ani de  11 ore;

- la 6 ani de 10 ore si 45 de minute;

- la 9 ani de 10 ore;

Dupa cum observati, incepand de la 4 ani copilul nu mai are nevoie de somnul de dupa-amiaza, dar aceasta este valabil  doar in conditiile in care doarme noaptea numarul total de ore necesare cresterii .In caz contrar,pentru a le completa, este evident necesar si somnul de dupa-amiaza.

Acestea sunt doar niste repere aproximative, dar referentiale. Este posibil insa, ca unii copiii sa doarma  mai mult sau  mai putin.Aceste variatii apar de obicei atunci cand copilul este in pusee de crestere si are nevoie de mai multa energie inclusiv cea obtinuta  in urma  somnului(dar si din alimente), cand este bolnav sau cand este supra ori sub-solicitat.

Despre boala si somn as vrea sa fac o precizare- constatare personala- pe care o recomand cu drag oricui este dispus sa o preia.Rolul ei este de a evita  ca la primul semn de boala dat de copil sa ii administram imediat medicamente(aici ma refer la raceli, iritatii in gat si altele asemenea) .Cand fiica mea este bolnava cea mai rapida modalitate de a-si reveni este cea prin somn. Asta pentru ca, din punctul meu de vedere, boala vine cand copilul este vulnerabil in principal emotional si obosit fizic. Somnul ajuta la revigorare si de aceea, eu o incurajez sa doarma cat mai mult pana isi revine chiar daca aceasta schimba putin programul ei zilnic(programul e important, dar nu este prioritar in fata starii de boala sau a altui disconfort). Uneori, nu are nevoie de alte interventii.Este suficient doar sa doarma mai mult o zi sau doua si apoi isi revine.La fel se intampla si cand boala este mai grava si  necesita tratament medical.Este necesar  ca refacerea sa se realizeze primordial prin somn.

Revenind la nevoi si  program, as vrea sa  spun ca orice incercare de alcatuire a unui ritm de viata este recomandat sa inceapa de la nevoia  copilului de somn si de la intervalele de timp in care acesta doarme.Asadar,prima regula ar fi cea a fixarii intervalului/intervalelor de somn si abia apoi stabilirea orelor si a intervalelor pentru alte activitati. Daca se procedeaza invers(de exmplu, daca trebuie sa plecam de acasa in fiecare zi la aceeasi ora,deci copilul trebuie sa se trezeasca la ora fixa) atunci parintelui ii revine responsabilitatea  de a-i propune copilului o ora de culcare si un program prin care acesta sa doarma atat cat are nevoie.

Spun aceasta pentru ca, din pacate, am observat multe situatii in care copiii sunt dusi la tot felul de cursuri si activitati extrascolare,cu o ritmicitate  demna de invidiat, dar ca parintii ignora sa se asigure in acelasi mod ca fiul sau fiica lor doarme suficient pentru a avea resursele necesare desfasurarii unor astfel de activitati.Acesta ar putea fi unul dintre motivele  pentru care  copiii vor sa abandoneze aceste activitati: lipsa de resurse  necesare in a se implica din punct de vedere fizic in primul rand si nu lipsa de interes,asa cum cred parintii adesea.

Primul pas spre a ne asigura ca un copil doarme cat are nevoie este sa  il observam si sa ne raportam la referintele descrise de mine mai sus. Dar daca acestea vi se  par nepotrivite pentru copilul dvs, exista o alta cale mai usoara de a le afla specific fiecarui copil. Faceti un exercitiu simplu: lasati copilul  sa doarma  cat are nevoie trei-patru zile la rand si observati cu atentie orele de culcare si de trezire. Veti afla cu usurinta nevoia lui cantitativa de somn si ii puteti propune un program zilnic adecvat acestei nevoi.

Daca un copil practica un sport solicitant sau, dimpotriva, are putine activitati si nesolicitante, nevoia lui cantitativa  de somn  va fi si ea variabila, chiar daca acesti doi copii au aceeasi varsta. Primul copil trebuie sa doarma mai mult, al doilea poate mai putin.

Nu voi incheia fara a preciza un alt aspect important legat de numarul de ore de somn necesare fiecarui copil in functie de varsta sa si de puseele de crestere. Este posibil ca pentru 2-3 saptamani copilul sa aiba nevoie de mai mult somn pentru ca se afla in procesul intens  al cresterii .Mai apoi va revina la nivelul anterior. Va recomand ca observati si  aceste modificari si sa flexibilitati programul. 

Acum este posibil va intrebati :cum pot sa fac diferenta intre nevoia reala a copilului de somn si tendinta lui naturala de a refuza somnul? Raspunsul meu este  observarea copilului. Atat timp cat copilul este receptiv,cooperant, armonios cu sine si altii, e clar ca doarme suficient, ca bazal este odihnit. Daca este agitat, a devenit agresiv, este neatent sau necooperant exista posibilitatea ca una din cauze sa fie oboseala! Atentie insa, nu este singura! Dar merita sa o excludeti invitand si incurajand copilul sa doarma mai mult, respectiv atat cat are nevoie, nu ezitati sa o faceti!

Despre calitatea somului, adica despre cum putem sa ne invatam copiii sa adoarma usor, repede si sa aiba un ritm de somn adecvat varstei si activitatilor desfasurate,voi scrie saptamana viitoare.

Pe curand.

Roxana

DESPRE NEVOILE COPIILOR

Nevoile copiilor, dar si ale adultilor sunt manifestari independente de vointa proprie si care, nesatisfacute, pot conduce in forma extrema la moarte. Aici ma refer in mod evident la nevoile bazale, strict fiziologice de tip : aer,hrana, apa, somn.

Exista insa si nevoi care nesatisfacute pot conduce la manifestari asemanatoare mortii  corpului fizic, dar nu se exprima atat de vizibil.Pot deveni insa deranjante atat pentru cel care nu a trait implinirea nevoii cat si pentru cei din jurul sau. In multe cazuri produc suferinta emotionala.Un copil caruia nu i se satisface nevoia de iubire, de exemplu sau nevoia de a lua decizii(de a controla mediul extern inconjurator) se va transforma intr-un adult lipsit de incredere in sine si in lume.

De aceea este important pentru un parinte sa identifice nevoile copilului sau  prin raportare la varsta acestuia,dar si  la momentele  de trecere  de la o varsta la alta si sa le satisfaca adecvat.

Pentru a identifica nevoile copilului este necesar ca un parinte sa-si  observe cu atentie si  constant fiul sau fiica inca de la nastere. Astfel, crestem impreuna-copii si parinti- atat fizic(copilul mai ales) cat si emotional, iar  apoi si social.

Apoi este necesar sa identificam diferenta intre nevoi si dorinte. 

Este de fapt diferenta intre "trebuie"- nevoie si "vreau"- dorinta. 

Ca sa fiu mai specifica voi da un exemplu:

Copilul spune : "Trebuie sa mananc. Mi-e foame!".Aici este clar ca vorbim de nevoie. Si atunci parintii vor oferi copiilor alimente care ii sprijine sa creasca si sa dezvolte armonios:legume, fructe etc.Pentru unii parinti in aceasta categorie pot intra produse lactate sau carne. Pentru altii, nu.

Dar atunci cand copilul spune: "Da-mi o punga de chips-uri! " sau "Da-mi o guma de mestecat !" sau orice alte produse care nu au nicio contributie energetica si char pot dauna sanatatii prin toxicitatea lor, cu siguranta vorbim despre dorinta.Copii chiar insotesc aceste cereri cu exprimarea "Vreau!".

Nu incerc sa sugerez ca regula este sa satisfacem doar nevoile copiilor, dar este important ca intre nevoie si dorinta, nevoia sa fie prima avuta in vedere de parinti intotdeauna. Dorintele pot fi si ele indeplinite, dar numai in masura in care nu devin daunatoare copilului. Adica a oferi o guma si a sari peste o masa care contine legume si produse de orgine animale sau peshte, este o decizie pe care un parinte constient nu o va lua niciodata!

Si exemplele pot continua ,dar ma voi opri asupra lor in postarile viitoare.

Bazal,nevoile raman aceleasi pe durata vietii. Variaza insa forma in care ele  vor fi satisfacute.De aceea un parinte constient va  observa copilul si va adecva modalitatile de satisfacere a acestor nevoi  cunoscand principalele caracteristici ale fiecarei etape de varsta.Pentru ca intr-un fel mananca un copil de  6 luni si astfel unul de  7 ani.

Nu vreau sa inchei fara a semnala necesitatea  ca fiecare parinte, dincolo de a observa copilul, sa  se observa pe sine. Acest efort ete necesar pentru ca riscul cel mai mare in absenta unei astfel de  abordari este sa confundam nevoile noastre cu cele ale copiilor. 

Confuzia se produce adesea atunci cand parintele are dorinte personale nesatisfacute si le transfera asupra copilului "apreciindu-le" ca fiind nevoile acestuia. Iar exemplul cel mai frecvent este cel al fetitei care isi "doreste" sa devina balerina, desi ea este inclinata spre sporturi mai masculine sau spre lectura. Daca intr-o discutie putin mai profunda cu mama ei,vom  afla ca undeva, in profunzimea sufletului ei, constient sau inconstient, si-a dorit candva sa devina balerina sau cel putin acum i-ar placea sa fie admirata mai mult pentru feminitatea ei, cu certitudine putem observa a cui este de fapt "dorinta" fetitei.

Voi finaliza aceasta postare  invitandu-va la a va constientiza propriile nevoi si  dorinte, la a fi curiosi sa va descoperiti copiii asa cum sunt si nu asa cum va doriti sa fie! Pentru ca sunt sigura ca facand acest exercitiu constient veti (re)gasi capacitatea de a-i iubi neconditionat pentru ceea ce sunt si nu pentru ceea ce va doriti voi sa fie sau sa devina!

Pe curand.

Roxana

DESPRE IUBIRE SI DISCIPLINA.IUBIREA RESPONSABILA

Pentru multi dintre noi intre iubire si disciplina nu exista nicio legatura  directa. Acest lucru se datoreaza, probabil, modelului cultural in care ne-am trait copilaria si in care disciplina era sinonima cu pedeapsa.Evident, a pedepsi si a iubi sunt doua forme de manifestare umana care nu au nicio legatura.

De aceea va propun sa redescoperim ca  adevaratul  sens al termenului disciplina provine din grecesul "a forma".Astfel, disciplina  implica misiunea indelungata si constienta a oricarui parinte de a-si calauzi copii prin viata  din momentul nasterii lor, oferindu-le un cadru armonios si echilibrat ce stabileste o relatie fireasca si de bun simt intre   nevoi, dorinte si limite.

Dar pentru ce este utila disciplinarea copilului?De ce nu este mai simplu sa-l lasam sa creasca la intamplare, doar exprimandu-ne iubirea fata de el?

In primul rand pentru ca  perioada de viata de  la nastere si pana la 7 ani  ai copilului este intervalul in care se pun bazele modelului comportamental si atitudinal al fiecarui om si aceasta este perioada in care  se poate realiza cu cea mai mare usurinta educarea copilului prin disciplinare realizata cu iubire.La felul in care a fost format  acum copilul,el se va raporta ca adult, intreaga  sa viata.Orice schimbari viitoare vor fi costisitoare  atat din punct de vedere emotional  cat si cognitiv atat pentru copil cat si pentru parinti.

In al doilea rand, nevoia de a se disciplina este una dintre nevoile fundamentale ale copilului  si as denumi-o  nevoia de formare  prin iubire responsabila Aceasta implica simultan a oferi iubirea care contribuie la crearea sentimentului de incredere in sine si in lume , dar si limite care spirjina  copilului sa creasca  si sa dezvolte intr-un  cadru adecvat varstei sale.

Pentru ca in acest demers nu vreau sa exclud iubirea neconditionata,va propun sa reflectati asupra ideii de disciplina, nu din perspectiva pedepsei sau recompensei, ci din perspectiva iubirii neconditionate, dar responsabile.

Iubirea  neconditionata, dar responsabila implica  pentru mine:

- exprimarea iubirii parintesti conform nevoii copilului;

-stabilirea unor limite care construiesc un cadru armonios de dezvoltare;

-inlocuirea pedepsei si/sau recompensei cu exercitiul continuu,costant si previzibil pentru copil in developarea lumii inconjuratoare conformei varstei sale.

Despre exprimarea iubirii am scris deja descriind limbajele de iubire ale copiilor.De aceea ma voi opri asupra limitelor, cadrului de educare si formare a unui copil care sa contribuie la cresterea si dezvoltarea lui armonioasa. Acest cadru se refera la :

- ritmul copilului(somn,masa, odihna,joc);

- ritmul copilului raportat la ritmul familiei(ore de sosire si plecare de acasa,ritmul saptamanal);

- ritmul copilului in functie de anotimpuri(primavara si vara are nevoie sa petreaca mai mult timp afara, sa se joace liber si sa invete experiential, toamna si iarna va petrece mai mult timp in casa si va fi mai receptiv la orice proces de invatare cognitiva).

In functie de aceste trei ritmuri copilul are nevoie sa traiasca intr-un mediu previzibil in care sa existe repere stabile  care sa ii ghideze viata precum ora de trezire,ora de plecat la gradinita, la scoala, ora de masa, de somn sau ziua de gatit a familiei, ziua de vizita a bunicilor, ziua intalnirii cu prietenii , perioada de vacanta la mare, perioada de vacanta la munte etc.Construirea acestui cadru previzibil este in totalitate responsabilitatea parintilor sai.

Daca viata copilului se construieste previzibil el se va simti confortabil pentru ca va putea anticipa  ce urmeaza sa se intample in viata lui si va simti ca poate controla si el mediul inconjurator, nu doar mediul(a se citi parintii sau educatorii) pe el. Va simti incet, incet ca nu este  doar o frunza in bataia vantului, ci o fiinta cu un anume ritm de viata. Astfel se va dezvolta treptat si va capata singur abilitati de viata pentru ca va sti ce  asteapta de la el adultii care il cresc.

Acelasi principiu al previzibilitatii il recomand si pentru decizii de educare comportamentala. Nu este necesar ca un copil sa fie pedepsit sau recompensat pentru ceea ce face sau nu face, pentru ceea ce spune sau nu spune. Daca se vor folosi astfel de conditionari copilul va invata ca a se comporta adecvat este legat de primirea unei bomboane, iar daca face erori va fi batut sau certat. Daca una dintre aceste manifestari dispar(bomboana sau bataia) si comportamentele care le-au fost la origini vor disparea.

De aceea este important pentru un copil sa poata invata care sunt consecintele faptelor sau comportamentelor sale si sa poata lua singuri decizii asumandu-si aceste consecinte.Atentie insa, aceste consecinte este important sa fie prezentate permanent in aceeasi lumina. Si aici este nevoie de disciplina interioara a parintelui.Daca parintele explica intr-un mod negativ consecintele privitului la TV intr-o zi, dar a a doua zi el insusi priveste la televizor explicand ca  este obosit si se relaxeaza sau ca  doar azi priveste si maine nu va privi, copilul nu va mai intelege nimic. La fel si daca o zi privitul la TV este nociv,iar a doua zi brusc nu mai este la fel.  

Doar prin consecventa si predictibilitate ,vom creste copii treji din punct de vedere emotional , cognitiv, social si spiritual care se vor simti iubiti neconditionat,dar  responsabil.

Sper ca citind aceste randuri, veti descoperi  ca iubirea si disciplina se pot exprima in armonie in viata unui copil, fara teama ca disciplinand nu am mai oferi iubire. Ele pot coexista atat timp cat privindu-ne copii , ascultandu-i  si descoperindu-le nevoile vom lua decizii pentru ei  asumand consecintele viitoare si nu doar satisfactia noastra personala de moment.Si evident, punand in orice decizie  mare sau mica,toata iubirea noastra parinteasca. Responsabil.

Pe curand.

Roxana

DESPRE ROLUL PARINTILOR IN PRIMII SAPTE ANI DE VIATA AI COPILULUI 

Rolul de parinte se construieste chiar din momentul in care doi oameni se cunosc, cu mult inainte ca un copil sau mai multi sa le intre in viata.Felul in care ei se iubesc sau cat de mult se iubesc, felul in care isi exprima iubirea unul fata de celalalt, fata de lume si fata de divinitate, felul in care se raporteaza la reguli, la proprietati si la sanatate, la resposabilitate si la libertate alcatuiesc zi de zi  mostenirea lor umana care ii va amprenta pe mostenitori.

Iar intr-o zi, aceasta mostenire devine gata sa fie oferita in dar unor suflete curate care le bat la usa inimii si le spun ca vor sa duca mai departe aceasta avere. Si atunci, tot ce strangem in noi se revarsa asupra acestor suflete pure, divine si fara granite.

Acesta este momentul in care avem ocazia sa devenim in mod autentic parinti constienti pentru copiii nostri, sa ne exercitam aceste roluri cu responsabilitate, cu incredere, cu grija si cu daruire.

De aceea, un parinte constient  stie ca tot ceea ce  ofera copiilor sai in primii sapte ani de viata se aseamana cu a cladi o  poarta  deschisa spre lume. O poarta prin care fiecare copil va intra  exact asa cum l-a initiat  parintele sau:cu iubire sau fara, cu incredere sau cu teama, cu speranta sau pesimism, cu dorinta de a avea sau de a fi ori  cu cate putin din fiecare.Pentru ca fiecare copil se amprenteaza cu ceea ce parintele sau ii ofera, ii arata, ii dezvaluie.....

Dar cum se petrece aceasta dezvaluire? 

Am fi tentati sa credem ca cel mai mult conteaza ceea ce spunem, ceea ce ii sfatuim pe copii.Nu,vremea cuvantului cu semnificatie  va veni, dar nu este   acum timpul lui. 

Acum cel mai mult conteaza ceea ce facem sub ochii copiilor nostri, exemplul permanent pe care il oferim. Astfel, un copil care va fi imbratisat si alinat de mama sa inca din momentul nasterii sale, va descoperi inconstient ca  lumea aceasta este una a iubirii. Un altul, caruia mama din diverse motive nu ii poate arata iubirea ei, va  descoperi singuratatea emotionala greu de invins mai tarziu. 

Un copil care isi va vedea tatal imbratisandu-i mama va descoperi ca iubirea simtita poate fi si exprimata, dar un altul care va auzi doar certuri si reprosuri va invata ca astfel traiesc doi oameni impreuna.

Un copil caruia parintii ii arata respect si ii transmit incredere  in viata  va prelua aceasta stare de a fi in lume si, ajuns adult, va cere si va oferi la randul sau respect si isi va exprima increderea in oameni .Dar un copil care se va confrunta doar cu limitari, caruia i se va spune frecvent ca nu este bun de nimic si ii vor fi evidentiate doar incapacitatile , va deveni un adult timorat si neincrezator.

La fel si cu obiceiurile alimentare, de igiena, comportamentale, atitudinale si spirituale. Copilul, din iubirea sa nelimitata fata de parinti va prelua prin imitatie exact ceea ce va observa ca sa intampla in jurul sau, ca pe un dat. Si nu e putin lucru, pentru ca ani la rand, cel putin pana la intrarea in gradinita, nu va avea de observat si alte modele.Iar de ceea ce vede copilul acum, responsabili in totalitate sunt doar parintii lui, singurii care decid la ce  anume isi expun copiii.

De aceea cand copiii nostri se comporta intr-un anume fel sau  in altul, poate ar fi potrivit sa ne oprim putin si sa identificam ce model le-am oferit: daca am tipat la ei, si ei  vor  tipa la noi, daca le-am permis sa priveasca ore intregi la televizor vor  sfarsi prin a nu mai comunica cu noi , daca noi am sarit peste micul dejun si ei vor aprecia ca nu e necesar sa manance dimineata, iar daca am spus mici minciuni ca sa salvam aparentele,intr-o zi vor minti si ei. Si stiti de ce? Pentru ca pana tarziu, dupa 10 ani, copiii nu au discernamant asupra modelelor si valorilor. Preiau de la noi totul ca niste bureti,iar ceea ce primesc devine pentru ei reper.Reper care va fi foarte greu de combatut mai tarziu....

Nu vreau sa spun ca un copil are nevoie de parinti perfecti. Nu putem face asta pentru ca suntem umani.Dar putem aspira la bunatatea divina, putem sa ne asumam greselile si putem invata din reactiile copiilor nostri. Ei ne arata imperfectiunile noastre pentru ca , vrem sau nu vrem sa recunoastem, sunt cele mai sincere oglinzi  din lume si ne-au fost trimisi tocmai pentru a ne face mai buni. Asadar, atunci cand copilul tipa sau devine critic, ne putem opri putin pentru a ne reaminti daca si cat de des avem astfel de comportamente fata de el sau fata de alti oameni apropiati. Iar daca nu pe noi ne oglindesc atunci, tot datoria noastra este sa vedem pe cine anume, si sa decidem daca acel model este unul potrivit pentru copilul nostru.

Fara a vrea sa sperii pe cineva (intentia mea  este sa incurajez trairea constienta care exclude acest sentiment de teama), inchei afirmand ca responsabilitatea parinteasca este atat de mare incat cu greu o putem cuprinde. Tot ceea ce va invit sa facem este sa exersam  constientizarea consecintelor deciziilor noastre asupra copiilor pe care i-am primit in dar.Pentru ca fiecare efort de astazi se va regasi in starea de echilibru a viitorul adult, iar fiecare omisiune a noastra  in starea lui de  dezorientare   de mai tarziu...

Pe curand,

Roxana

CELE TREI CICLURI MAJORE DIN VIATA UNUI COPIL

Ceea ce traim in modelul actual de educatie este,in opinia mea, o lipsa evidenta de grija si respect fata de dezvoltarea armonioasa a unui copil.Suntem incurajati si recompensati social sa ne impingem copiii in scoala cat mai devreme(daca se poate chiar din jurul varstei de 5 ani) pentru a-i scoate cat mai repede, apti de munca, undeva in jurul varstei de 18-19 ani.Ni se vand iluzii conform carora copiii nostri sunt mai destepti si mai capabili decat cei ai generatiilor trecute,iar noua, aceasta abordare ne gadila orgoliul si ne confirma ca suntem parinti cu adevarat buni.

In opinia mea, este o manipulare atroce prin care se incearca introducerea in  societate a unor oameni nepregatiti complet  nici fizic, nici emotional si cu atat mai putin spiritual, imaturi, fara repere si valori care sa poata deveni astfel victime ale  manevrelor politice, dependenti de banci sau de stat si  care sa nu-si poata exprima liber propria creativitate, spiritualitate, in fond dreptul la libertate.

Spun acest lucru pentru ca toate studiile realizate pana in prezent au evidentiat ca abia dupa varsta de 21 de ani putem aprecia ca un tanar este plenar pregatit pentru intrarea autentica in lume si in viata, adica la finalul a trei cicluri complete de cate 7 ani.Sigur, ma veti intreba, ce mai conteaza 1-2-3 ani in plus fata de cei 18 ani pe care societatea ii considera acum suficienti pentru a declara un tanar gata pentru viata?

Va invit sa citit randurile de mai jos  si veti intelege ca nu este vorba doar despre 1, 2 sau 3 ani, ci despre nevoia copilului/adolescentului  de a trai toti acesti ani intr-un ritm firesc , asumat responsabil  si respectat de catre  parinti.

Prima perioada de sapte ani din viata unui copil coincide descoperiri lumii intr-un fel care cu greu va putea fi modificat mai tarziu.Este  perioada celor "sapte ani de acasa", este primavara vietii in care copilul se dezvolta in principal fiziologic, adica are loc cea mai spectaculoasa crestere fizica(irepetabila pe toata durata vietii).  Este perioada in care se construiesc sau nu  obiceiuri ce pot dura o viata(de la cele alimentare pana la cele emotionale, comportamentale si de gandire) de care  parintii sunt responsabili in totalitate.Aceasta pentru ca, in aceasta perioada copilul invata totul prin imitatie.Este o perioada in care copilul si lumea din jurul sau nu sunt diferentiate si,de aceea, tot ceea ce descopera copilul in jurul sau preia aproape in intregime. 

In aceasta perioada, se spune ca un copil este tot una cu mama lui,ca ii preia -intuitiv- starile si modul de raportare la lume si la viata. De aceea, prezenta mamei-evident sustinuta de tata- este obligatorie:cu cat mai mult  timp petrecut alaturi de copil,cu atat mai bine. De ce? Pentru ca prin tot ceea ce reprezinta mama, inclusiv prin prezenta ei fizica bogata mama poate si trebuie sa ofere copilului ei in primii 7 ani de viata ceea ce va sta la baza intregii vieti a copilului si anume:INCREDEREA IN SINE SI IN VIATA.

Tot ce se petrece cu copilul pana la varsta de 7 ani il amprenteaza inconstient si va deveni o resursa inestimabila pentru anii ce vor veni. De aceea, apreciez ca a scurta aceasta etapa din viata unui copil, a-l introduce in scoala mai devreme, il poate amputa emotional si ii ia din dreptul de a trai plenar aceasta perioada a fericirii.

A doua etapa sau al doilea ciclu de 7 ani, incepe o data cu intrarea in scoala-caderea dintilor de lapte si dureaza pana la 14 ani cand incepe pubertatea. Este perioada in care copilul se diferentieze de lume, de parintii lui si isi croieste  propriului drum.Se desprinde de mama si incet, incet descopera singuratatea dramatica a pubertatii.Este perioada dezvoltarii psihologice.Este perioada in care se naste constienta de sine , iar copilul se trezeste.Este intervalul in care copilul intra in lume interioara profund si asista la schimbarile care au loc acolo. Lumea exterioara este evaluata, criticata si nu mai reprezinta un reper indiscutabil asa cum se intampla in primul ciclu de 7 ani.

Cea de a treia etapa , cuprinsa intre 14 si 21 de ani corespunde dezvoltarii sociale a sufletului uman.Adolescentul invata sa faca legatura intre el si lume, descopera nevoia de spiritualitate, cauta repere si isi construieste propriile valori. Felul in care si-a trait primul ciclu de viata, primii sapte ani se va regasi acum sub toate aspectele, dar de aceasta data amplificate.Intelegeti acum de ce se doreste ca primul ciclu de viata sa fie scurtat? Da. Sigur: pentru ca si acest al treilea ciclu sa fie scurtat. Si, asa cum copilul mic nu a fost lasat sa se bucure deplin de copilaria lui, de joc si de libertate, nici adolescentul nu va fi asteptat sa se gaseasca pe sine, sa stabileasca o relatie echilibrata intre el si lume si sa devina incapabil sa ia decizii deplin constiente cu privire la viata lui viitoare. Astfel apar situatii in care la 18 ani, adolescentul ia decizia de a urma o facultate, iar la 21 aceasta nu i se mai pare potrivita si se reorienteaza spre o alta.Ori alege sa munceasca, la 20 de ani se casatoreste si la 23 divorteaza sau poate la 30 de ani. 

Prin scurtarea  celui de-al treilea ciclu, cel mai adesea este  impiedicata trezirea spirituala a tanarului si prin aceasta amputare ii este limitat orizontul si capacitatea lui de a decide si  spiritual, nu numai pragmatic, terestru.

Asadar, daca ne dorim ca fii si fiicele noastre sa devina fiinte treze, constiente de ele si de lumea inconjuratoare, de divinul din ele, haideti sa ii sustinem sa-si traiasca deplin si complet copilaria! Vom trai apoi implinirea de a-i avea alaturi la maturitate  ca fiinte spirituale care  nu isi vor regreta deciziile. Si nici noi pe ale noastre.

Pe curand.

Roxana

"Copilul este parintele unui nou om"


CUM NE EXPRIMAM IUBIREA FATA DE COPII


Pentru ca toti parintii isi iubesc copiii va invit sa ne oprim asupra modului in care ne exprimam  aceasta iubire. De ce?Pentru ca am auzit uneori ca "Bataia e rupta din rai" sau ca "Unde dai creste" si pot sa spun din experienta mea ca "din rai e rupta doar iubirea"si ca acolo unde dai creste ceva, dar nu iubire, ci suferinta,ura si neincredere.

De aceea, m-am gandit ca ar fi util sa spun ca a iubi si a disciplina merg mana in mana, dar ca oricat de mult ne-am dori sa disciplinam un copil, acest proces este imposibil in mod autentic atat timp cat copilul  nu se simte iubit.Dar cum se simte iubit un copil?Ce ar putea face sau spune un parinte sa-si arate iubirea?

Va prezint in continuare cele mai frecvente moduri(comportamente observabile) care pot facilita transmiterea sentimentului de iubire de la parinti la copii.

Copilul mic prin excelenta, dar si copilul  la orice alta varsta ar fi  are nevoie sa fie MANGAIAT. Mangaierea,imbratisarea sunt cele mai simple forme de a ne arata iubirea si de a sustine o crestere armonioasa a copilului. Nu cred ca este nevoie sa dau mai multe detalii pentru ca acest mod de exprimare al unui parinte este cel mai simplu, este nativ si e nevoie doar sa fie activat. As vrea doar sa punctez ca o mangaiere oferita atunci cand copilul a facut o fapta buna, a mers sau a vorbit pentru prima data este ceva firesc, ceea ce uitam adesea este sa oferim imbratisarea fara motiv, deci nu ca pe o recompensa. Aceasta este o forma de exprimare a iubirii neconditionate.Mai mult, o imbratisare este decisiva atunci cand copilul este trist, nu poate comunica sau a gresit. Aceasta mangaiere ii va arata copilului ca dincolo de ceea ce face,parintii lui il accepta neconditionat si il va ajuta sa isi exprime mai usor tristetea in cuvinte si  sa invete din greseala  facuta mai mult decat din pedepse. Un ultim aspect esential al imbratisarii este nevoia copilului de a fi oferita in momentele rituale din viata lui: plecare de acasa, despartirea de la gradinita sau scoala, seara inainte de culcare.Prin acest gest ii transmitem iubirea noastra si ii dam puterea de a se desprinde de noi mai usor si de a trece spre ceea ce are el de facut.

Cuvintele de incurajare reprezinta un alt nivel de comunicare a iubirii parintesti, comunicarea verbala. Pentru fiecare copil este vital ca parintii sa ii observe in timp ce se joaca, in timp ce manaca, sa observe daca este trist sau vesel, cand are comportamente dezirabile  si cand nu. Pentru ca a exprima iubirea prin cuvinte de incurajare presupune pentru copil ca, inainte de a fi oferite sa fie observat. Pot fi incurajati copiii in general" Hai ca poti!", "Stiu ca te vei descurca!", dar adevarata valoare a gestului de iubire este sa marcam momente specifice cand copilul fie a repurtat un succes,fie se afla intr-o situatie delicata. Atunci parintele prin observare,transmite mesajul "Te iubesc atat de mult si sunt atent la ceea ce faci si orice ai face sunt aici ca sa te incurajez". Nu as vrea sa intelegeti ca propun sa incurajam un copil cand greseste. Spun insa ca orice greseala a copilului vine dintr-o incapacitate a lui de a se purta asa cum l-am invatat sau i-am aratat. Datoria parintelui este sa vada aceasta imposibilitate si sa il incurajeze pe copil sa isi dezvolte acea abilitate care l-ar ajuta sa nu mai greseasca in viitor.Acesta este varianta mult mai armonioasa de a creste copii treji  decat sa ii certam si sa ii pedepsim pentru  ceea ce au gresit. Orice cuvant de incurajare spus in asemenea momente ii va da copilului increderea ca in viitor ar putea sa fie mai bun.

Timpul acordat copilului este o alta forma prin care parintii isi pot demonstra iubirea fata de pruncii lor. Se vorbeste astazi despre un timp de calitate. Eu inteleg printre randuri ca acest timp de calitate ar fi de fapt un timp scurt ca durata, dar semnificativ ca actiune.Oricum  ar fi,  fata de a nu aloca niciun fel de timp copilului, a-i oferi  timp chiar daca e putin e un pas inainte. Cred insa ca e vital ca in primii ani de viata, mama la inceput si apoi si tatal ,sa isi aloce zilnic intervale de timp exclusiv dedicate copiilor. Este o modalitate prin care ii confirmam copilului ca exista  pentru noi si ne ofera acea posibilitate de a-l observa, de a-i remarca progresele sau zonele in care ne-am dori sa il sustinem sa fie mai bun.Oricat de mult i-am spune copilului ca il iubim sau oricat de multe incurajari i-am transmite, timpul  petrecut impreuna este un mod profund de a ne descoperi reciproc si de a arata copilului ca ne pasa cu adevarat de el.Acest mod de a ne exprima  iubirea de parinti poate lua forme simple: de la a face o scurta plimbare, la a ne juca un joc potrivit varstei, a citi o poveste seara inainte de culcare, a dansa ori a canta impreuna, a povesti despre ce s-a petrecut cu fiecare dintre noi in ziua aceea, a pregati cina impreuna sau a face curatenie in casa. Timpul acesta ireversibil este esential si permite copilului sa se descopere si sa ne descopere.Dar timpul acordat copilului nu este acela in care noi citim o carte sau ziarul in aceeasi camera cu copilul sau ca el se joaca si noi pregatim masa. Timpul alocat  cu iubire  inseamna a citi ziarul impreuna cu un copil care abia invata sa citeasca  incurajandu-l sa descopere litere si cuvinte noi. La fel si cu pregatirea mesei:facand acest lucru impreuna cu un copil care curata legume, ajuta la asezarea mesei sau la stragerea ei, vorbim despre timp petrecut impreuna, despre a fi impreuna.

Darurile reprezinta o  alta modalitate prin care ne putem exprima iubirea fata de copii. Din pacate, in vremurile acestea agitate, a cumpara cadouri copiilor reprezinta pentru parinti una dintre putinele modalitati de a-si arata iubirea. Eu vorbesc aici despre  A DARUI adica despre a  oferi copilului DARURI si nu cadouri. Fac aceasta diferentiere pentru ca ea exista si in realitate. Pentru mine a darui insemana a face un gest simbolic. 

Pentru ca merg des prin tara si atuci lipsesc de acasa, la intoarcere ii aduc fetitei mele cate o pietricica din orasele prin care ajung(ei ii plac  foarte mult pietricele in aceasta perioada).Ii ofer acest dar si ii povestesc de unde l-am luat.Adaug exprimarea sentimentele mele de dor fata de ea si faptul ca nu am incetat a ma gandi la ea cat nu am fost prezenta fizic, acasa. Aceasta este diferit de a oferi CADOURI , adica jucarii cumparate din magazine,de care adesea se plictiseste repede si  sfarseste prin a se juca cu ambalajul. Darurile pot insemna, in functie de varsta copilului,  o prajitura preparata in casa de mama, o jucarie tricotata sau o bluzita, un desen frumos, o excursie in natura si, de ce nu, o imbratisare. Ceea ce as vrea sa remarc aici este ca darul,pentru a exprima iubirea, este important sa fie potrivit varstei si  sa aiba o semnificatie emotionala  pentru copil.


Serviciile facute copiilor(poate ca termenul pare economic, dar continuand sa cititi, veti descoperi ca nu este asa ). Ceea ce vreau sa  spun legat de aceste servicii este faptul ca am vazut multi parinti care,din iubire,  fac pentru copiii lor fie ceva ce nu le-a fost cerut de acestia ,fie fac lucruri in locul copilului desi  copilul  le-ar putea face singur. In primul caz ("Hai sa te ajut la teme!") acest serviciu nu va fi apreciat pentru ca nefiind cerut, nu are la baza o nevoie a copilului si atunci nu mai vorbim despre exprimarea iubirii, ci de nevoia de control a parintelui. In al doilea caz, riscul cel mai mare este  sa stirbim capacitatea copilului de a fi  sau  de a deveni autonom("Hai sa te imbrac!"ii spune mama sau tata unui baietel de 5 ani care poate sa se imbrace si singur).Pentru mine a face unui copil un serviciu consta in a-l sprijini sa faca ceva ce in mod obisnuit nu are capacitatea de a face singur sau daca o are, si-a pierdut-o temporar(este bolnav, este prea trist,prea obosit etc). Pentru un copil de patru ani, a-i face patul este un serviciu, dar la opt ani si-l poate face singur. 
A ne servi copii aratandu-le iubirea noastra este  un proces de initiere in dezvoltarea propriilor capacitati. Daca nu as pregati masa pentru un copil mic, cum va invata sa fac el acest lucru cand va fi mare? 
Ideea de baza a oferirii serviciilor este de a creste copilul cu iubire astfel incat sa il invat sa pescuiasca singur. Oferindu-i mereu pestele gata prins,cu siguranta il voi transforma intr-o persoana dependenta de mine,iar iubirea neconditionata si  responsabila  nu se exprima in acest mod.

Inchei revenind la invitatia de a  va observa copilul. Fiecare dintre cele cinci modalitatti de exprimare a iubirii parintesti  descrise aici sunt  cel mai des intalnite moduri prin care satisfacem nevoia copilului de a fi iubit si nu nevoia noastra de a-i iubi. Pentru a fi cat mai potrivite aceste exprimari, va invit sa observati ce anume se potriveste copilului vostru,la care dintre aceste modalitati raspunde cu mai mare rezonanta,iar daca nu reusiti sa identificati, nu va sfiiti sa experiementati(cu copilul mic) sau sa intrebati copilul care deja vorbeste. Oricare ar fi raspunsul, acceptati-l, pentru ca nimeni nu  poate identifica mai bine nevoia personala decat insusi copilul!

Pe curand.
Roxana

"De ce îi este omului de astăzi foame?

De iubire şi de sens."

                      Nicolae Steinhardt                      

DESPRE COPILARIE SI NEVOIA DE IUBIRE 

Dintre toate nevoile unui copil, nevoia de iubire este  cea mai profunda si mai frecvent manifestata.Cu cat mai adecvat este satisfacuta  de parinti cu atat mai complet si mai armonios  va creste si se va manifesta copilul in lume. Este NEVOIA DE A FI IUBIT  asa cum este, doar  pentru ca este si nu pentru ce face sau nu face,spune sau nu spune,este nevoia de iubire neconditionata,de iubire interioara ce incalzeste sufletul.

Pentru ca iubirea aceasta neconditionata, iubirea interioara sa ajunga la copil si sa-l hraneasca, are nevoie sa fie constientizata de parinti. Cand spun constientizata nu ma refer obligatoriu  la exprimarea ei verbala sub forma "Te iubesc, draga/dragul meu" ,la exprimarea ei materiala: "Pentru ca te iubesc ti-am adus o ciocolata, iti dau o masina, iti cumpar o casa" sau la cea culpabilizatoare:  "Pentru tine/voi am muncit toata viata!"

Ma refer la a oferi copilului  iubire   asa cum are el nevoie in fiecare moment si nu cum crede parintele ca are nevoie.Pentru ca, uneori ,iubirea oferita copiilor este iubirea de care are nevoie  adultul, dar pe care  probabil nu o primeste din alta parte.Eu, ca adult, am nevoia de a fi imbratisat, de a fi alintat , dar nu primesc o asemenea exprimare in jurul meu.Si atunci, ma indrept catre copilul care se joaca cu frenezie in casa sau in parc si il strang in brate, ii spun ca il iubesc, il mangai si .... il opresc din  ceea ce el facea cu mare incantare. Atunci copilul fie devine impasibil, fie se straduieste prin toate mijloacele sa isi reia joaca.

Iubirea oferita constient este cea pe care copilul o primeste de la parintii sai cum si cand  are nevoie.Oferita in orice alt fel, iubirea parinteasca risca sa "sufoce", sa limiteze , sa distanteze copilul de cei dragi, sa nu fie pretuita.

Bine.Si cum as putea sa aflu daca iubirea oferita este autentic necesara?

E simplu: copiii se nasc cu aceasta extraordinare capacitate de a cere IUBIRE, de a nu  se sfii sa isi exprime nevoia de a fi iubiti.Simultan, ei  ofera iubire inocent ,iar daca  ii observam , o ofera foarte adecvat.

Primul pas si cel mai dificil este acela de a iubi copilul orice ar fi. Un copil care simte o astfel de acceptare din partea parintilor se va exprima liber in a cere sa fie iubit ori de cate ori va avea aceasta nevoie si sa ofere iubire.

Al doilea pas este  sa identificam cu mare grija si atentie - observand copilul- care sunt comportamentele prin care cere ceea ce  are nevoie.

La copilul mic, sub un an si care inca nu merge, nevoia de iubire se exprima adesea prin plans, scancet sau o stare de agitatie inexplicabila. Cel mai important gest de iubire este imbratisarea mamei sau a tatalui care aduc alinare si liniste. Stiu, in multe carti, se vorbeste despre alint, despre a nu exagera sa tinem copiii in brate caci"se invata asa". Eu cred ca nu e nimic rau in a invata un copil sa ceara iubire si cu atat mai putin sa fie iubit. Oricate eforturi ar face un parinte ( mers la lucru,cumparaturi, curatenie, spalat, calcat,ordine prin casa, cumparat jucarii si haine frumoase,  sacrificii....) nimic nu se amprenteaza mai mult si poate pentru tot restul vietii decat aceasta nevoie de iubire satisfacuta la timp, adecvat si armonios.

Ceea ce este cel mai dificil in aceasta etapa este a identifica acel semnal care spune  "am nevoie de iubire" si a-l diferentia de alte semnale care spun"mi-e foame", "mi-e somn", " nu ma simt bine".Desi, oricare gest din ultimele categorii poate si este de dorit sa fie facut cu iubire.

Copilul mic care merge, dar nu vorbeste, dar si copilul mai mare- pana in jurul varstei de scoala si poate chiar mai tarziu-  manifesta nevoia de iubire in cele mai diverse modalitati: plange, tipa, se tavaleste, se foieste, nu raspunde rugamintilor, strica lucruri, face desene ce  par de neinteles, vine in mod repetat spre parinte cu bratele deschise(ce evident cer imbratisarea), se ghemuieste sau sta trist intr-un loc.

Am putea fi  tentati  vazand asemenea comportamente sa spunem ca avem un copil neascultator, agitat,extrem chiar ca avem un "copil rau".

Nu este asa cu siguranta. Orice copil luat in brate, mangaiat, incurajat din suflet si autentic, ajutat sa ajunga " sa spele  vasele" cand inaltimea nu-i permite sa ajunga la ele, desi dorinta il mana spre asemenea activitate,orice copil caruia parintii ii ofera un morcov pentru a-l curata si a ajuta la pregatirea supei familiei, este un copil care, simtindu-se iubit se va linisti din plans, din tipete sau opozitie cu orice pret.

Daca in primii 7 ani de viata copilul  descopera ca parintii sai il iubesc asa cum are el nevoie, tot ceea ce s-a cladit sau se va cladi ulterior va fi o constructie umana echilibrata, puternica si increzatoare in viata. Copilul va avea acces mult mai facil la propriile sentimente, va invata mai usor , va fi mai curios si mai sanatos.Iar atunci cand va intalni  obstacole, va reusi sa isi acceseze propriile resurse pentru a le depasi.

Inchei spunad ca fara iubirea aceasta neconditionata, fara a descoperi ca este valoros pentru parintii sai dincolo de actiunile sale, un copil isi va bloca -in viitoare- capacitatea de a fi, de a actiona si de evolua in lume Uneori  aceste capacitati se pot bloca pentru totdeauna!

Va invit sa va iubiti copiii ori de cate ori va arata ca simt nevoia, fara ingrijorarea ca aceasta iubire i-ar perturba.Vor reusi inzecit sa va reintoarca aceasta iubire cand veti avea nevoie(dar nu obligatoriu cand va veti dori) pentru ca aceasta a fost modelul pe care l-ati oferit!

Pe curand,
Roxana


CATRE CE PRIVESTE  UN PARINTE CONSTIENT 


A deveni un  parinte constient este un proces mult mai facil daca am crescut ca un copil cu parinti constienti. Din pacate,multi dintre noi nu ne-am putut bucura de acest dar....

Noi ,cu siguranta, putem oferi copiilor nostri acest dar din iubire si cu responsabilitate.

A fi un parinte constient implica a trai cu grija  fata de intreaga fiinta aflata  in devenire care este copilul nostru. De aceea, nu este suficient sa ii oferim mancare multa si  buna,mobila  sau haine la moda ,sa il ducem la o gradinita scumpa , sa-i dam bani de buzunar si acces permanent la calculator sau la internet. Un copil are nevoie de  grija parintilor sai din toate punctele de vedere.

Aceste laturi asupra carora priveste un parinte constient sunt:
Latura fiziologica(ce mananca,cum si cand doarme, daca se spala, cu ce se imbraca, daca este sanatos sau nu, daca are sau nu calculator copilul nostru). Este aspectul din viata care include buna functionare a intregului sau corp - SANATATEA  sa si bunurile de care dispune copilul in familie,la gradinita sau la scoala;

Latura psihologica ,emotionala(cum se simte, daca stie sa identifice ce simte,daca stie sa rosteasca cum se  simte copilul in fiecare moment al vietii , pe ce resurse interioare se bazeaza, daca stie cine este si de unde vine,cum se autopretuieste, daca stie sa ceara ceea ce are nevoie sau isi doreste);

Latura sociala( cum se intelege cu colegii la gradinita, scoala, facultate, cu noi-parintii lui, cu bunicii, cu vecinii,cum se raporteaza la educator,invatator,profesor,  cum se raporteaza la prietenii lui:daca prefera sa aiba relatii fata in fata sau vorbeste mereu la telefon sau pe messenger, daca ii pretuieste pe ceilalti sau doar ii foloseste, daca este interesat de starea lor emotionala sau nu );

Latura spirituala( care ii sunt credintele, valorile, daca este treaz din punct de vedere spiritual sau dimpotriva,  care este relatia lui cu Dumnezeu)

Doar preocupandu-ne de aceste aspecte ale vietii simultan,ne putem considera parinti constienti care vor sprijini trezirea copiilor nostri si devenirea lor ca oameni constienti.

Dar nu va speriati! Dupa cum stiti,la nastere copilul ne solicita un anume tip de constienta, la 3 ani un altul, iar la 7,10 sau 12 ani lucrurile stau diferit. E cert ca de gradul nostru de disponibilitate constienta fata de copil, zi de zi, depind -chiar daca atunci nu va fi vizibil cu ochiul liber,  deciziile pe care  adolescentul , tanarul sau  adultul le va lua: ce meserie va alege, ce prieteni va alege, cu cine se va casatori ,cum se va raporta la valori si cum va trai in  lume.
Daca un copil devine foarte agresiv,daca un adolescent  se drogheaza sau fura la 15 ani, daca un tanar   fuge de acasa la  20 de ani,disponibilitatea parintilor de a-i  fi alaturi  pentru a-l ajuta sa depaseasca momentul este foarte importanta,dar nu va avea aceeasi valoare daca acea prezenta constienta nu a  fost oferita zi de zi din prima clipa de viata. Pentru a evita astfel de situatii extreme, parintii ar intoarce timpul. Din pacate, nu mai pot.
De aceea, va propun o incursiune in viata constienta de parinte,  traita zi de zi alaturi de copiii nostri pentru a incerca sa avem cat mai putine regrete si a ne bucura cat mai mult de simplitatea vietii!

Oferita ca dar pentru darul divin pe care l-am primit: fetita mea!

Pe curand,
Roxana