Competitie sau cooperare

In zilele in care am lipsit de pe blog am strabatut tara noastra  din Moldova pana in Banat, m-am reintors in Moldova si apoi am ajuns in Ardeal. Si dupa trei saptamani de calatorii cu trenul, cu avionul si cu masina am revenit in capitala. 

Cred ca va asteptati sa spun acum care dintre graiurile dulcii noastre limbi m-a fascinat mai mult sau care dintre romanii acestor meleaguri vizitate sunt mai ospitalieri decat altii. Va voi dezamagi pentru ca in fiecare grai auzit si in fiecare loc vizitat, ceea ce mi-a atras atentia  a fost cu totul si cu totul altceva sau mai bine spus altcineva.A fost universalitatea comportamentului uman: aceeasi pretutindeni si poate perpetuu.

Spun asta pentru ca fara putinta de tagada am gasit deopotriva doua categorii de oameni indiferent de orasul sau localitatea vizitata: oameni care se luptau cu inversunare si forta pentru a se invalui in aura invingatorului  si oameni care, cu timiditate si sfiiciune, retrasi in propriile cochilii spirituale ar fi facut orice sau mai bine zis, n-ar fi facut nimic , doar ca sa nu deranjeze, sa nu fie observati, auziti,analizati. M-am trezit deodata pe un camp de lupta in care cineva vroia cu orice pret sa castige ceva: orice numai sa castige- chiar daca la final sa dadeau sau nu diplome si  cineva care chiar daca ar fi avut puterea sa castige (talente, har, abiltati sau doar prezenta fizica) evita cu orice pret confruntarea.

Si vazand toate astea,m-am gandit la"Miorita" noastra istorica si m-am intrebat de unde vine atata nevoie de lupta? Pe de o parte. Dar de unde vine atata resemnare si fuga din fata celor mai mici obstacole?Pe de alta parte....

Drumurile fiind lungi m-am gandit si razgandit.Si m-am tot gandit si razgandit si pana sa scriu aceasta postare.Dar, n-am gasit raspuns. Nu e in mine si pace.....

Gandindu-ma atat de intens, mi-am dat  seama insa  ca intre aceste doua tabere se mai afla si alta categorie de oameni: aceea care se puneau frateste in joc, cu ceea ce stiau sa faca sau sa spuna, cu dorinta de a fi impreuna indiferent de rezultat, care traiesc cu bucurie fiecare intalnire si nu se sfiesc sa recunoasca daca au gresit sau sa afirme ca doresc sa invete lucruri noi: despre ei insisi, despre lume, despre ceilalti, despre Dumnezeu.

Si atunci, am redescoperit cu bucurie  ca pot sa  traiesc constient intr-o alta paradigma decat cea predata cu obstinatie in scoala(ma refer la prea cunoscuta abordare" sa castigi cu orice pret, sa fii cel mai bun, sa iei mereu premiul cel mare") .Paradigma nu e mea, ci a unor oameni mult mai destepti decat mine. Din pacate, ea nu e predata in scolile noastre, dar daca ar fi, probabil ca momentul Mioritei noastre ar fi fost apus pana acum, iar noi , toti oamenii care traim pe aceste meleaguri incarcate de sfinti si rugaciuni, am fi facut mai mult decat pana acum, saltul trezirii autentice.

Paradigma aceasta exclude din start competitia. Si asta, pentru ca atat timp cat fiecare dintre noi -aici ma includ si pe mine- am trai  fiecare clipa a vietii constienti de propria sau de  propriile capacitati de a face macar un singur lucru foarte bine pe acest pamant, am accepta ca e loc sub soare pentru fiecare dintre noi. Iar daca ne acceptam aceste capacitati si locul nostru personal in lume, paradigma merge mai departe si vorbeste despre a ni le pune la un loc pentru ca, devenind complementari, sa cooperam. 

Sa coperam pentru a construi impreuna o lume mai armonioasa, mai echilibrata.O lume in care fiecare dintre noi sa traiasca bucuria propriului progres si nu ura, teama, invidia  ca celalalt are, face, spune sau reuseste mai mult decat noi.O lume in care abordare "eu castig-celalat pierde", ar fi inlocuita de mult mai  umana dorinta de a  "castiga impreuna".

Paradigma acesta, impartasita constient de fiecare generatie,ne-ar  conduce la starea aceea de gratie divina pentru care am fost creati, ar umple zarile de rugaciuni de multumire, sufletele de bucuria descoperirii de sine, iar  relatiile interumane  de  simplitatea colaborarii, a lui a fi impreuna "indiferent ce".

Inchei fiind convinsa ca zorii acelei lumi exista in noi inca de la marea Facere, ca stiu ca nu s-a pierdut nicio clipa, iar atat timp cat in drumurile mele fizice, spirituale sau interrelationale voi descoperi oameni care mi se alatura intru cooperare, nu voi inceta sa cred ca lumea aceasta a armoniei si a colaborarii va translata  fuga  noastra  fara rost   de a fi  mereu in competie. Si spun asta, fara a avea vreo clipa iluzia unei profetii, ci  convingerea  unui adevar uman si divin in acelasi timp de care  sunt absolut sigura atat cu mintea cat  si cu sufletul: Dumnezeu nu ne-a creat pentru a ne lupta unii cu altii, ci cu deplina convingere ca ne putem desavarsi individual pentru eternitate.Motiv pentru care ne Va sta  alaturi pana cand vom reusi!

Depinde numai de noi in ce fel ne vom creste copiii, cum ne vom trata parintii, cum ne vom afla alaturi de prieteni, colegi  sau de orice alta fiinta umana venita in viata noastra pentru a ne preda lectia iubirii roditoare de  cooperare frateasca.

Pe curand.

Roxana