DE CE AVEM NEVOIE DE IDEOLOGII SALVATOARE?
E o întrebare pe care nu am putut să nu mi-o adresez uitându-mă în jur și observând inflația de reclame la produse și servicii care promit ca pot rezolva o multitudini de probleme,de la
nevoia imperioasă a banilor care vor
veni dacă Mercur nu este retrograd până la simptome grave de sănătate care vor
dispărea intr-un timp bine delimitat.Sunt atât de multe și dau impresia că
în situația în care
ne-am „lovi” de problema respectiva, ne vor putea fi de folos. Ghinion.
Când descoperi că salariul sau onorariul
pentru un contract nu îți va fi plătit
la timp sau când îți cade părul
în șuvițe încât ai impresia că vei rămâne chel în mai puțin de o săptămâna, nici una dintre
„salvatoarele” rețete pare că nu da rezultate(deși la horoscop spunea fie ca vei primi bani,fie ca te vei
însănătoși).
În același registru,dar
mai rafinat de data această, suntem
întîmpinați de construcții, mai mult sau mai puțin rezonabile, care descriu terapii cu îngeri,exerciții de respirație și principii orientale cu vechime de peste două mii de ani
care,practicate consecvent, ar putea oferi un mod de viață sănătos, echilibrat si, implicit, salvarea fizica sau
spirituala.
Sub o formă sau alta, toate aceste oferte exploatează
nevoia universală a omului de a trăi cu
iluzia că își poate
controla viață controlându-și mediul extern. Astfel,unii aleg să exercite acest
control aparent prin intermediul
magicului și al
miraculosului ascultând sau citind horoscoape
ce invadează ziarele, revistele și emisiunile TV ori mergând la ghicitoare.Alții apelează la teorii
mai vechi sau mai noi fundamentate
pe logică sau pe emoții și care
transmit cu forță promisiunea că aplicându-le, vor conduce la echilibru perpetuu.
Ambele forme de
manifestare umană sunt reminiscențe ale societății preindustriale în care-din grijă socială față de indivizi- existau roluri bine definite, îndeplinite
de oameni care aveau menirea de a diminua teama de necunoscut și de a transmite sentimentul de siguranță.Conducătorul tribului sau al așezării își asuma
responsabil rolul de a proteja comunitatea de atacuri și de intruziuni. Șamanul, vraciul sau medicul își asumau cu expertiză rolul de a vindecă oamenii
bolnavi trupește de suferința lor.Preoții sau liderii
spirituali își îndeplineau
cu dedicare rolul de a îngriji sufletele.Oamenii știau precis la cine și când să apeleze pentru fiecare nevoie în parte și se bazau pe cei investiți ca atare.Mai mult, se implicau personal atât în
apărarea obștii cât și în propria vindecare fizică sau spirituală fiind în
comuniune cu ritmurile naturii și respectând
precepte religioase străvechi.
Din păcate
astăzi, asemenea experți autentici nu
mai există la tot pasul ,iar nevoia firească a omului de a-și controla mediul în care trăiește nu mai este satisfăcută la nivel social. Unii
conducători își abandonează
comunitatea pentru un câștig personal
oarecare, o parte dintre medici dau greș în intervenția lor, credințele se schimbă de la o zi la altă,iar divinitatea este invocată doar în situații de criză.Și trăind într-o astfel de lume, începem să credem că nu
mai suntem protejați de nimeni și de nimic.Ne
îndepărtăm unii de alții și, din păcate, ne îndepărtăm și de noi înșine.
S-a reușit astfel performanța ca totul să nu mai însemne nimic, iar fiecare om să știe că deși există legi,
ele nu i se aplică decât arbitrar;iar dacă va beneficia de oarecare drepturi sau de sprijin social aceasta va fi doar o
întâmplare, un noroc personal.De aceea, fiecare dintre noi crede că trebuie să se salveze individual, să își rezolve singur problemele- dacă se poate ocolind cât de
mult posibil instituțiile statului
care aduc orice in viata noastra,numai siguranta si predictibilitate nu.
Trăind atât de profund sentimentul de însingurare,iar societatea
fiind incapabilă să îndepărteze această teamă de necunoscut ajungem să
testăm rețete miraculoase ce ne incojoara la tot pasul : magie, vrajitorie,
horoscoape, terapii alternative(e adevarat ca aș incerca orice terapie alternatia inainte de a intra intr-un
spital de stat), sisteme educaționale
alternative celor tradiționale(inclusiv
educația pentru adulți: yoga, ayurveda și alte forme de dezvoltare personala) în speranța că vom descoperi repere,valori și cadre ce ne pot motiva să mergem mai departe, să ne
rezolvăm problemele, să ne găsim împlinirea.Cautam experți care sa ne spuna cum sa procedam ca
pe niște salvatori, nu ca pe niște antrenori ai forței noastre interioare. Abordăm utilizarea acestor rețete în mod pasiv, plătind un preț-de obicei în bani- pentru ca cineva să ne spună ce să
facem.Ne liniștim afland ca
ne-am imbolnavit pentru ca așa era scris in
stele. Ne atingem targetul de vanzariri pentru ca am participat la un curs in
care am invatat „reteta” interacțiunii cu omul
aflat in suferința.
Ne subestimam pe noi și forța noastră
interioară,capacitatea de autocunoaștere ,de
decizie, de autovindecare. Și toate
acestea tocmai din cauza faptului că sunt atât de mulți alții în jur
dispuși să ne „salveze” prin diferite
mijloace.Societatea de consum ne-a creat iluzia ca orice”hap”(de la medicamente
pana la cursuri de dezvoltare personala)ne va face bine in timp ce noi privim
liniștiți la televizor sau pe ecranul tabletei cautand,evident, alte
remedii salvatoare pentru incapacitatea de a ne uită macar pentru o clipa spre
noi insine.
Dacă ne-am privi și am sonda cu mai multă atenție, am descoperi că suntem sursa primordială a
imprevizbilului,dar și depozitari
ai unor resurse reale(nu magice și nici
salvatoare) de a acționă
previzibil prin cuvinte și fapte pentru
noi înșine, dar și pentru ceilalți.Am află că atât timp cât suntem
purtători ai divinității,dar și deținători ai
liberului arbitru continem prin excelentă abilitatea de a ne accepta propriile
limite. În atare condiții nu putem fi
salvați de nimeni și de nimic. Este nevoie doar de o decizie conștientă de a ne asuma responsabilitatea propriei ființări-cu bune și cu rele- și de încrederea că avem repere suficiente în interiorul
nostru care să ne ajute să distingem ceea ce ne face bine de ceea ce ne face
rău.Pornind de aici putem adaugă progresului nostru uman valori,credințe și alte repere exterioare ce s-ar putea constitui
într-un sprijin real al cresterii si vindecării noastre fizice,psihice sau spirituale.
Pe curand.
Roxana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu